"Mi s-a explicat că lucrările la Arcul de Triumf nu au fost finalizate la timp pentru că era necesară testarea izolatorilor seismici montați pentru consolidarea structurii în caz de cutremur. Dar dacă această procedură era necesară, nu am înțeles de ce nu a fost luată în calcul de la început. Pentru mine acest lucru e inacceptabil, pentru că bucureștenii au fost amăgiți cu anumite termene care nu s-au respectat și nici nu aveau cum să fie respectate. Nu voi mai permite astfel de erori în viitoarele contracte semnate de Primărie. Acum că au venit și ultimii doi izolatori seismici care s-au aflat la testare, nu mai e nicio scuză pentru o altă amânare. Lucrările vor fi finalizate în vara acestui an, iar la 1 Decembrie, în mod cert se va defila pe sub Arcul de Triumf", a declarat Gabriela Firea.
În prezent, stadiul lucrărilor executate la Arcul de Triumf este de 87,33%. Structura de rezistență a imobilului a fost consolidată, iar elementele de arhitectură au fost restaurate în proporție de 70%. Au fost înlocuite cablurile și echipamentele electrice, urmând ca în scurt timp să se aprobe racordul la energie electrică. De asemenea, s-a realizat branșamentul la rețeaua publică de alimentare cu apă și canalizare.
Reprezentanţii firmei care realizează lucrările la Arcul de Triumf au anunţat că acest obiectiv va fi introdus în circuitul turistic încă din această vară și va avea o trecere de pietoni dinspre Bulevardul Constantin Prezan. De asemenea, va fi amenajată o pastilă de refugiu pentru siguranța pietonilor. Semaforizarea specială în intersecție va fi gata până la 27 iunie.