Lotul național de lupte, situație explozivă: zvon despre un maseur mort, suspect de SIDA

09 Sep 2016 | scris de Cristi Semeghin
Lotul național de lupte, situație explozivă: zvon despre un maseur mort, suspect de SIDA

Chiar înainte plecării spre Rio, locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice, Cosmin Nițescu, maseur al loturilor naționale de lupte, a fost găsit leșinat în camera sa din cantonamentul de la Poiana Brașov, decedând câteva zile mai târziu într-un spital din Brașov.

Una dintre sportivele ce au participat la Olimpiadă și-a alertat colegele, după ce a aflat că bărbatul a murit de SIDA, în urma unei infecții cu HIV.

"M-am dus la spitalul din Brașov în care a murit Cosmin și l-am întrebat direct pe un medic dacă masorul a murit de meningită sau de SIDA. Mi s-a spus că a avut HIV pozitiv, adică SIDA, dar că nu-mi poate arăta actele. (...) Noi, la lupte, mereu avem răni. De la forță, de la... Uneori, avem sânge pe corp. O dată, acum un an, Cosmin avea răni la degete. Mi-a zis că nu-mi face masaj. Eu am insistat. Ce rău îmi pare de acel moment! De ce oi fi insistat? Marți, am făcut testul HIV, iar miercuri trebuia să iau rezultatul! Nu m-am dus să-l iau, îmi este frică!", a declarat sportiva pentru libertatea.ro.


"Se spune că s-ar fi culcat cu anumite sportive. Nu pot să spun dacă e adevărat sau nu. (...) Cosmin activa la trei loturi: de cadeți, de juniori și de seniori. Și la lupte libere, dar și la lupte greco-romane. Vă dați seama? Peste 120 de sportivi! Copii începând de la 14-15 ani până la adulți. Plus antrenori. Tuturor le-a făcut masaj", a mai spus sportiva.

Biroul federal al Federaţiei Române de Lupte a trimis o petiţie către Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care cer demiterea secretarului general al FRL, Alin Grigore, căruia îi reproşează "angajarea lui Niţescu Cosmin ca maseur, la loturile de lupte, fără să solicite adeverinţa medicală la angajare, conform legii".

Secretarul general al Federaţiei Române de Lupte a declarat că pe certificatul de deces al lui Cosmin Nițescu nu se face nicio referire la infectarea cu HIV.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră