„Numele meu este Omar al-Faruq dupa ce a fost (...) şi am 16 ani şi jumătate. M-am născut şi am crescut creştin ortodox şi am devenit muslman după ce am găsit adevărul“, scria tânărul, în ianuarie 2014, pe blogul Gazda Islamică, unde a postat şi o fotografie cu el.
Tânărul ridicat de procurorii DIICOT în această dimineaţă povesteşte, în limba arabă, cum a devenit musulman. „Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (...) care stăpânea bine limba română. (...) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc în Siria şi pentru că am trăi într-o ţară europeană nu am auzit despre aceste evenimente vreodată şi, când am aflat ce s-a întâmplat cu el, m-am dus să fac unele cercetări pe această temă", spune tânărul, potrivit mediafax.ro.
Îi mulţumesc lui Allah, a fost de acord să mă înveţe cum să devin musulman
El povesteşte că a urmărit pe internet evenimentele din Siria şi că într-o primă înregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a şocat. Mai mult, el relatează că ororile comise de cei care "nu reprezintă Islamul" l-au făcut să se îndrepte către această religie şi să caute şi alţi musulmani din Craiova şi din România. Astfel a cunoscut-o pe "sora" Damian Maya, care l-a învăţat mai multe despre Islam şi musulmani. „Îi mulţumesc lui Allah, a fost de acord să mă înveţe cum să devin musulman şi după trei luni de predare a Islamului am devenit un alt om, un musulman. (...) Mulţumesc lui Allah că m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile (...)", mai scrie tânărul, care subliniază că dacă pe mama sa a reuşit să o facă să-i înţeleagă alegerea, cu tatăl său nu a avut la fel de mult noroc, astfel că a ales "viaţa cu Allah" în locul relaţiei cu părintele său. "Acum, eu locuiesc cu bunicul meu şi bunica mea", mai scria tânărul. Acesta intenţiona ca, după terminarea liceului în România, să devină student la Universitatea Islamică din Medina, „în scopul de a salva Coranul Sfânt şi cărţile Hadith şi Islamul, în scopul de a cunoaşte povestea completă şi a devenit un predicator islamic“.
Adolescentul „jihadist“ intra pe diverse forumuri
Băiatul obişnuia să intre şi pe diverse forumuri, unele dintre acestea accesate de pasionaţi de jocuri pe calculator. Pe unul dintre acestea a scris, în iulie 2012, că nu mai vrea să depindă de părinţii săi: „Vă salut pe toţi membrii şi vizitatorii acestui site. (...) am 14 ani şi caut ca pe la 15 ani să nu mai depind de părinţi. Am aflat că există şi un serviciu în care tu esti tester de jocuri, pe scurt testezi jocuri. Am mai căutat chestii pe net să văd şi am găsit că nu trebuie să ai studii superioare, ci doar 12 clase, bacu nu conteaza. Sunt din Craiova şi cine mă poate ajuta sau are o idee despre ce vorbesc eu aici iî rog din suflet să îşi spună ideea. Am mai aflat că lucrezi 8 ore pe zi şi esti plătit cu 100 de dolari pe oră“.
Ce spune SRI
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, Ovidiu Marincea, a declarat că SRI avea cunoștință de activitatea de autoradicalizare a tânărului din Craiova suspectat de propagandă jihadistă și a furnizat toate informațiile autorităților competente. ''Aveam cunoștință de activitatea de autoradicalizare a lui și am furnizat toate informațiilor pe care le-am avut autorităților competente, respectiv DIICOT, care a preluat cazul", a spus Ovidiu Marincea.