Curtea Constituțională a României (CCR) a decis marți că este neconstituțional proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni. Judecătorii au admis obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
"Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a admis că legea este neconstituțională cel puțin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redacta-o inițiatorii, iar la Camera Deputaților au fost modificate practic aproape (...) toate articolele. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când (...) se schimbă soluțiile substanțiale, se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului", a anunțat șeful CCR, Valer Dorneanu, conform agerpres.ro.
Potrivit acestuia, faptul că a doua Cameră este decizională nu înseamnă că poate să adopte legea "într-un mod numai ei propriu", fiind nevoie să țină cont și de expresia textelor adoptate în primul for.
De asemenea, Dorneanu a spus că s-a considerat că soluția pe care a adoptat-o Camera Deputaților de reconversie la data încheierii contractului este greșită și nu corespunde unor directive europene. "Aici instanțele urmează să aplice și principiul impreviziunii", a subliniat el.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că decizia CCR este una corectă. "Trebuie să fie pusă în aplicare și cred că legat de cei care au credite în franci elvețieni soluția este prevăzută în Codul civil, la capitolul de impreviziune. Se pot găsi soluții prin negocieri bilaterale așa cum, de altfel, în ultimii ani a sugerat și BNR ca fiind calea realizabilă pentru a se ajunge la o soluție de împărțire a poverii", a arătat Isărescu.