În contextul ședinței comune de Guverne România – Republica Moldova, care va avea loc marți, interdicția cetățeanului român George Simion a fost ridicată, informează un comunicat Actiunea 2012.
Curtea de Apel din Chișinău a considerat că nu există motive pentru ca liderul unionist George Simion să fie declarat persona-non grata. În sprijinul președintelui Acțiunii 2012, 200 de intelectuali au înaintat autorităților Republicii Moldova scrisori deschise prin care și-au exprimat dezaprobarea față de măsura interdicției și au solicitat anularea măsurii abuzive.
,,În aceste cinci luni mi s-a încălcat un drept fundamental, cel de liberă circulație. Nu am putut merge de acasă – acasă. Se dovedește și prin decizia instanței că nu am făcut nimic, iar pe viitor am așteptarea ca România să sancționeze mult mai repede astfel de abuzuri. Mulțumesc tinerilor din Piața Marii Adunări Naționale care au avut, printre revendicări, și cea a înlăturării interdicției mele”, a declarat George Simion.
Un marș de susținere a Unirii va fi organizat de protestatarii din Chișinău sâmbătă, ora 17:00, în direcția televiziunii publice.