Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, astăzi, sesizarea Inspecției Judiciare (IJ) pentru a efectua verificări legale în vederea stabilirii posibilei afectări a independenței justiției și magistraților de către SRI, admiţând solicitările în acest sens ale Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Asociației Magistraților din România (AMR) și Asociației Procurorilor din România (APR) privind declarațiile făcute de generalul SRI, Dumitru Dumbravă, privind implicarea serviciului în procesul judiciar, dincolo de limitele legii.
Decizia vine după ce scandalul dintre magistraţi şi SRI a trecut graniţa fiind dezbătut de judecătorii şi procurorii din 15 state europene, la o reuniune a MEDEL - Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés, de la Atena, ce s-a încheiat cu o rezoluţie prin care cer autorităţilor române să ia măsuri. Plenul CSM a respins, în şedinţa din 13 mai, solicitarea UNJR privind sesizarea SRI în vederea clarificării afirmaţiilor generalului Dumbravă.
"Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate (...) Realitatea este că, în foarte puţine cazuri de corupţie în sistemul judiciar, SRI pleacă de la un anumit magistrat corupt. Am spune mai degrabă că, aplecându-ne asupra fenomenului, am determinat analitic câteva pattern-uri infracţionale care apar ca nişte anomalii în sistem. Acestea fac obiectul efortului nostru investigativ, iar schemele infracţionale sunt apoi decriptate pas cu pas, identificând actorii şi partiturile jucate de aceştia, fie că este vorba de poliţişti, de procurori, judecători și, de ce nu, SRI-işti", a declarat gen SRI, Dumitru Dumbravă, pentru juridice.ro, într-un interviu publicat la 30 aprilie.
Declaraţiile acestuia au scandalizat asociaţiile profesionale ale magistraţilor care au cerut CSM să ia atitudine şi să apere independenţa Justiţiei. Astfel, Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Asociaţia Procurorilor din România s-au adresat atât CSM, cât şi Comisiei parlamentare pentru controlul SRI.
Cele trei organizaţii au solicitat Comisiei parlamentare de control a SRI sa ceară Serviciului să clarifice public dacă afirmaţiile generalului Dumitru Dumbravă, că Serviciul este implicat în actul de justiţie, “reprezintă poziţia oficială a instituţiei sau, dimpotrivă, reprezintă opinia personală a acestuia, caz în care, faţă de gravele efecte ale celor spuse de acesta, se impune a se lua măsurile necesare”.
De asemenea, semnatarii scrisorii solicită Comisiei parlamentare “o analiză punctuală şi concretă a modului în care SRI acţionează în domeniul rezervat exclusiv instanţelor de judecată” iar la sfârşit să publice raportul analizei. “Dezvăluirea făcută de generalul Dumbravă, că SRI cataloghează judecători după modelul identificării celor cu predispoziţie să comită atentate teroriste, este pur şi simplu cutremurătoare”, se mai afirmă în scrisoare.
Iohannis, invitat pe post de mediator
Discuţiile din plenul CSM privind cererile celor trei organizaţii ale magistraţilor l-au determinat pe judecătorul Horaţius Dumbravă să vină cu o propunere inedită: la viitoarea şedinţă a Consiliului să fie invitat președintele Klaus Iohannis, ca mediator.
"Înainte de a ne pronunța noi sau a trimite la IJ, eu cred că de un astfel de dialog instituțional este nevoie. Domnia sa poate să participe. (...) Nu e vorba de CSAT. Art.133 alin. 6 din Constituție spune foarte clar că atunci când participă președintele României prezidează CSM. (...) El trebuie să medieze între autoritățile publice ale statului și de abia după aceea să ne adresăm, eventual, după ce avem un astfel de dialog, Inspecției Judiciare. Pentru că dacă noi ne adresăm IJ, nu știu dacă IJ poate să aibă un dialog cu serviciile de informații, dacă pot să afle ce s-a dorit prin câmpul tactic. Pot doar să interpreteze de o anumită manieră. (...) Mai ales că e SRI. Din păcate (...), domnul director Eduard Hellvig în loc să clarifice lucrurile mai mult le-a complicat ", a afirmat Dumbravă.
Preşedintele CSM, Marius Tudose, a spus însă că nu trebuie chemat şeful statului la CSM, pentru că poate să vină oricând dorește și că nu este un conflict în acest moment între instituțiile publice ca să intervină pe atribuția de mediere.