Potrivit unui studiu, realizat de cercetătorii britanici la comanda companiei HTC, peste 75% dintre utilizatorii reţelei Facebook admit că vor să dea impresia că viaţa lor este mai interesantă decât în realitate atunci când postează o fotografie.
De asemenea, trei sferturi dintre internauţi îi judecă pe cei din jur strict pe baza profilului de Facebook, iar unii admit chiar că se fotografiază cu obiecte împrumutate pe care şi le atribuie doar pentru a obţine mai multe like-uri.
Acelaşi studiu arată că jumătate dintre persoanele care postează pe aceste reţele adaugă fotografii cu gândul de a stârni invidia prietenilor şi a familiei.
Rezultatele studiului realizat de cercetătorii britanici la comanda celor de la HTC au relevat că unii oameni se folosesc pentru realizarea fotografiilor de obiecte care nu le aparţin, dar care le oferă un statut superior sau îi fac să pară persoane mai importante, pentru a impresiona şi pentru a stârni admiraţia sau invidia celor din jur.
"Moda şi recomandările de stil apăreau şi dispăreau datorită revistelor; astăzi oamenii caută recomandări autentice venite şi dinspre semenii lor, transformând social media într-o putere egală ca valoare cu revistele şi ziarele. Cu posibilitatea de a împărtăşi imagini într-o secundă, astăzi avem pretenţia să ştim ce anume poartă prietenii noştri sau ce cumpără celebrităţile, de îndată ce produsul ajunge în mâinile lor", a spus Jo Hemmings, psiholog specialist în probleme comportamentale.
Aceeaşi influenţă o au şi alte site-uri de social media, precum Instagram, 76% dintre respondenţi declarând că înclină mai mult spre cumpărarea produselor pe care le văd pe reţelele de socializare.