O fotografie extrem de emoţionantă, postată de un activist pentru drepturile omului din Norvegia, Gilsur Simonarson, a reuşit să transforme o poveste tristă într-o poveste de succes. Fotografia înfăţişa un tată care încerca să vîndă pixuri pe o stradă din Beirut, în timp ce-şi ţinea pe umărul drept copilul adormit.
Simonarson a spus pentru CNN: “E o fotografie teribil de emoţionantă. Reţii figura disperată a acestui om care ţine acele pixuri de parcă ele ar fi tot ce ar avea mai scump pe lume”. Cu această fotografie, Simonarson a reuşit să strîngă mai mult de 6 000 de urmăritori. Ȋn următoarele ore, Simonarson a primit cereri de la oameni din toate colţurile lumii care voiau să-l ajute pe cel despre care avea să afle că-l cheamă Abdul. Dar Simonarson nu ştia cine e tatăl din fotografia postată pe Twitter.
După două zile de căutări şi mult ajutor din partea social media, Simonarson a reuşit să-l localizeze pe Abdul prin postarea mesajului #BuyPens. “Ȋn sfîrşit l-am găsit”, a scris norvegianul pe pagina lui de socializare, “a fost nevoie de ceva muncă dar a meritat. Acum haideţi să-l ajutăm!”.
Abdul, care-şi creşte singur cei doi copii, a fost copleşit să afle că a fost subiectul unei căutări internaţionale. Fata lui, cea care dormea pe umărul lui în fotografie, a vrut să-şi facă un selfie cu Carol Malouf, unul dintre activiştii care l-au ajutat pe Simonarson să-l găsească pe Abdul.
A urmat o campanie online de doar o jumătate de oră, în urma căreia au fost strînşi 5.000 de dolari. “Cred că această campanie a demonstrat că umanitatea din oameni nu a murit încă”, a scris Simonarson pe Twitter. Ȋn 24 de ore, 3.000 de persoane au strîns mai mult de 80 000 de dolari. “Cînd Abdul a auzit despre ce sumă e vorba, a început să plîngă”. Era atît de recunoscător şi mulţumea întruna tuturor pentru generozitatea lor”.
Abdul, acum în vîrstă de 35 de ani, spune că poate, în sfîrşit, să-şi trimită copiii la şcoală. Născut în Siria, a lucrat într-o fabrică de ciocolată înainte de războiul civil. Cu banii donaţi, spune că vrea să ajute şi alţi refugiaţi. Abdul e unul dintre cele 4 milioane de refugiaţi înregistraţi; mulţi dintre ei se zbat să supravieţuiască în Turcia, Iordan sau Liban.