Incident în Piaţa Universităţii. Un tânăr a încercat să forţeze cordonul de jandarmi

01 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Incident în Piaţa Universităţii. Un tânăr a încercat să forţeze cordonul de jandarmi

Un incident s-a produs între jandarmi și unul dintre protestatarii din Piața Universității care a încercat să forțeze cordonul de protecție pentru a intra pe partea carosabilă. "La un moment dat, o parte din grupul de protestatari care se afla la fântână a încercat să forțeze cordonul de jandarmi pentru a intra pe partea carosabilă. Jandarmii s-au opus și un tânăr a căzut peste un jandarm, l-a împins", au declarat oficiali ai Jandarmeriei Capitalei.

Jandarmii nu au reținut deocamdată niciun protestatar și nu au fost aplicate sancțiuni.

Cele aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri, care au plecat spre Clubul Colectiv pentru a aprinde o lumânare în memoria victimelor tragicului eveniment care s-a petrecut acolo în urmă cu o lună, s-au întors în Piața Universității. Ei au fost direcționați de jandarmi pe trotuar, pentru a nu bloca circulația în zonă, la această oră traficul fiind destul de aglomerat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră