Cum să NU te împrieteneşti cu hoţul. Cele două metode care fac ravagii printre victimele furturilor din locuinţă

19 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
Cum să NU te împrieteneşti cu hoţul. Cele două metode care fac ravagii printre victimele furturilor din locuinţă


Acest tip de infractor este politicos și pretinde a fi un reprezentant al unor autorități publice, companii de gaze, apă sau electricitate și face parte din categoria persoanelor convingătoare și insistente. Sunt cazuri în care poartă adesea salopete cu logo-ul companiei. Bunurile sustrase sunt în general sume de bani, însă au fost cazuri în care au fost furate și alte bunuri mici și de valoare (telefoane, bijutierii). Victimele acestui gen de infractori fac parte din categoria persoanelor în vârstă, care sunt mai vulnerabile.


Ce povești/metode folosesc infractorii pentru a pătrunde în locuința victimei:
-metoda “DETERGENTUL” : falși vânzători care bat la ușa victimelor și produse de curățenie gratuite sau la preturi promoționale
-metoda “DERATIZARE” : sub motivul că sunt angajații unor firme care oferă servicii de deratizare primesc accesul în locuință.


Cum acționează după ce pătrund în locuință:


Distrag atenția victimelor, le trimit în altă cameră pentru a aduce un anumit lucru, timp în care caută bani sau bunuri de valoare. Unii infractori lucrează în echipă: în timp ce primul distrage atenția victimei (de exemplu, stau în bucătărie cu uşa închisă), cel de-al doilea pătrunde în apartament şi caută în celelalte camere.


Poliția Română vă recomandă:


Evitați să permiteți accesul în locuință a persoanelor pe care nu le cunoașteți;


Dacă sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul acestor persoane în locuinţă şi cereţi-le să revină la o altă oră când este şi altcineva acasă.


Când cineva se prezintă cu o calitate oficială, cereți-i să vă prezinte o legitimație;


Analizați puțin logica poveștii ce vă e livrată și puneți întrebări dacă aveți neclarități;


Dacă vi se pare pe parcurs că ceva nu este în ordine sau că cel în cauză încearcă să vă distragă atenția, cereți-i politicos să iasă din casă și anunțați poliția;


În situaţia în care aţi fost înşelaţi, anunţaţi de îndată poliţia şi încercaţi să oferiţi cât mai multe semnalmente.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră