Cum a trecut viața? Cum au trecut anii?
Cred că a măsura viața unui om în ore, zile și ani este o stupiditate contabilă născută de umanitate într-un moment de aflare-n treabă, generat de o prelungă și urâtă plictiseală. Jocurile fiind făcute, iată că și imbecilul și înțeleptul, și bătrânul și tânărul, trântesc anual câte un chiolhan pantagruelic, să afle vecinătatea că ei sunt încă vii, împlinesc ani și își văd de treabă. Vecinătatea, de regulă, se preface că-i pasă, iar subiecții se rostogolesc veseli spre încă un an, așteptându-i emoționați sfârșitul. Din risipire, mimetism sau complezență, anual fac și eu același lucru cu un avântat efort demn, evident, de o cauză mai nobilă. Evenimentul, de obicei, stârnește curiozitate, iar spațiul comunitar pune întrebări știind foarte bine și răspunsurile:
Veți continua cu același sârg să faceți și să dregeți?
Firesc, ar trebui să răspunzi ,,Habar n-am!”. Dar ești aliniat și nu asta așteaptă comunitatea de la tine.
Da, voi continua cu mai mult sârg să fac și să dreg…
Comunitatea se retrage mulțumită, lăsându-te singur cu anii tăi, cu mirările tale, cu singurătatea ta.
De fapt, eu nu știu dacă o să fac și o să dreg. Pentru că eu cred că omul este predestinat. Pentru că eu cred că numai bunul Dumnezeu știe ce-o să se întâmple cu mine. Iar dacă, prin absurd, aș putea sta de vorbă cu propria mea viața și i-aș spune ce gânduri am cu ea, cred că ar plesni de râs și și-ar vedea mai departe de-ale ei.
Ce îi spuneți lui Dumnezeu la o eventuală întâlnire cu El? Sau v-ați întâlnit deja?
,,Pe scara sufletului meu/M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu…”, spunea Minulescu. Convins fiind că plămada noastră și toate lucrurile frumoase au ceva din tihna și taina dumnezeiască, pot spune că ne-am întâlnit de câteva ori, cum spun gorjenii, ,,pi colo, pi colo”. De spus nu-i spun nimic , pentru că, de fiecare dată, rămân uluit și mut că-și face timp să se întâlnească cu mine.
De cine vă este mereu dor? De cine vă este mereu drag?
Mi-e dor mereu de tata-cel-demult-plecat și de toți oamenii pe care i-am iubit și care s-au dus, uneori, parcă, mult prea devreme, Doamne!
Mi-e drag mereu de femeia mea, de copiii mei, de prietenii mei, de publicul meu, mereu frumoși, deștepți și îngăduitori.
