Fostul handbalist Gheorghe Gruia, supranumit ''Mâna de aur a handbalului românesc'', a încetat din viață. La 2 octombrie 2015, împlinise 75 de ani Gheorghe Gruia a făcut parte din ''Generația de Aur'' a handbalului românesc, câștigătoare a patru titluri mondiale.
În 1961, a ajuns la echipa de handbal a clubului Steaua București, alături de care a câștigat opt titluri naționale, între anii 1963 și 1973. Cu echipa militară a câștigat și Cupa Campionilor Europeni, în 1968. A făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României. A fost campion mondial în 1964, în Cehoslovacia. În finală, România a trecut, cu scorul de 25-22, de selecționata Suediei, iar Gheorghe Gruia a marcat unul din goluri. Astfel, devenea campion mondial la numai doi ani și jumătate după ce se apucase de jucat handbal.
Șase ani mai târziu, este din nou campion al lumii alături de tricolori, la Campionatul Mondial din Franța, 1970. În cadrul turneului, a marcat 30 de goluri, iar în finala disputată împotriva Germaniei de Est și câștigată de România cu 13-12 a punctat de patru ori. A fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de Vară din Munchen 1972, fiind golgheter al competiției, cu 37 de goluri înscrise.
La Campionatul Mondial de Handbal din 1967, a câștigat bronzul, alături de reprezentativa României. Gheorghe Gruia a fost unul din principalii marcatori ai competiției, cu 34 de goluri, fiind considerat cel mai bun jucător al turneului.
În 1968, a făcut parte din echipa câștigătoare la Campionatele Mondiale Universitare, disputate în Germania.
Gheorghe Gruia nu a evoluat niciodată pentru echipele naționale de juniori sau de tineret ale României, fiind selecționat direct la echipa mare, la doar un tur de campionat de la debutul său în prima ligă de handbal. A jucat 127 de meciuri internaționale, în care a marcat 736 de goluri.
Din 1973 și până în 1978, Gheorghe Gruia a fost antrenor și profesor la Academia de Înalte Studii Militare, cu specialitatea handbal. Din 1978, el s-a mutat în Mexic, unde a fost director tehnic al echipei naționale de handbal a țării, director la departamentul sport al televiziunii Televisa, profesor universitar la Universitatea Nacional Autonoma de Mexico.
În 1992, Federația Internațională de Handbal l-a numit ''cel mai mare jucător de handbal al tuturor timpurilor''.