Guvernul nu contestă la CCR eliminarea taxei Radio-TV

28 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Guvernul nu contestă la CCR eliminarea taxei Radio-TV

"O să trimitem o notă către Parlament în care să explicăm care sunt problemele legislative, din punctul nostru de vedere cu aceste legi, pe care parlamentul ar trebui să le clarifice în cel mai scurt timp, dacă doreşte să aplice aceste legi", a declarat Cioloş vineri seara la Sălaj, conform stiri.tvr.ro.

El a mai spus că dincolo de impactul bugetar al legii, care e de peste 1 miliard de lei, sunt câteva probleme juridice, legislative care trebuie clarificate, inclusiv pentru Radio şi Televiziune. "Altfel, această lege sau nu poate să fie aplicată, sau riscă să creeze mai multe probleme", a conchis Cioloş.

Problemele invocate de Ciolos pot fi rezolvate printr-o altă lege, prin modificarea legii Dragnea sau prin reexaminarea acesteia în Parlament, la cererea preşedintelui Iohannis. Acum două zile, şeful statului a dat de înțeles că nu va promulga ”Legea Dragnea”.

”Pe mine, această abordare nu m-a convins de loc. Nu se poate lucra așa. Ce o să își imagineze un antreprenor, că astăzi există unele taxe iar peste o săptămînă alte taxe, că vine campania electorală? Păi asta înseamnă predictibilitate? Orice om normal își face un calcul acasă, își numără bănuții, atîta pentru pîine, atîta pentru hainele copiilor, atîta pentru bicicletă... și două zile mai tîrziu își dă seama că tot calculul a fost greșit, că parlamentul s-a trezit peste noapte să schimbe arhitectura taxelor. Nu se poate așa.

Dapoi pentru un investitor care vine să-și pregătească o investiție și vede că la noi, ca la nimeni, hop, peste noapte, se schimbă taxele și impozitele că vine campania. Noi tot discutăm în campanie despre taxe și impozite. Nu venim în ajun de alegeri și schimbăm toată arhitectura taxelor și impozitelor numai așa, că unul crede că dă bine la popor. Dă foarte prost! Fiindcă oricine din România și-a dat seama, între timp, că nu așa se abordează lucrurile! Ele trebuie discutate, trebuie răs-discutate, trebuie evaluate, trebuie măsurate și atunci putem să ne gîndim: haideți să reducem unele taxe, că sunt birocratice și să lăsăm altele” a declarat Iohannis, la Adevărul Live.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră