Cu două zile înaintea conferinţei de joi seara în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader va prezenta public raportul privind activitatea DNA, Palatul Cotroceni a găzduit marţi o reuniune care a adunat, pentru prima dată după scandalul din DNA, toţi greii din justiţie.
Preşedintele CSM, procurorul general al României, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul Justiţiei şi preşedintele CCR s-au numărat printre cei prezenţi la Cotroceni cu prilejul primirii magistraților absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.
Preşedintele Iohannis nu a ratat ocazia de a mai înfiera încă o dată atacul la adresa DNA în faţa tinerilor absolvenţi. "Învestirea dumneavoastră în funcție survine într-un moment în care actul de justiție este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în fața legii. Această tentativă nu trebuie să vă influențeze și nu trebuie să vă abată de la principiile constituționale ale legalității, imparțialității și egalității, principii care vă guvernează activitatea. Sunteți în prima linie a apărării principiilor fundamentale pe care se consolidează orice stat de drept autentic. Nu uitați nici un moment că și de tăria dumneavoastră de caracter depinde bunul mers al justiției din România", a afirmat Iohannis.
El le-a cerut tinerilor procurori şi judecători să rămână modele de comportament şi să arate că valorile în care cred și în slujba cărora au ales să-şi desfășoare activitatea reprezintă un mod de viață.
"Conduita, integritatea și profesionalismul de care veți da dovadă constituie sursa credibilității și legitimității serviciului public al justiției. Ca Președinte al României, țin să vă spun că v-ați ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului", a mai spus Iohannis.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a anunţat luni că joi, 22 februarie, va prezenta mult aşteptatului raport privind activitatea managerială la DNA, care survine mai multor dezvăluiri privind presiuni şi falsificarea de dosare de unii procurori anticorupţie.