Plafonul de garanţii acordat pentru programul guvernamental Prima Maşină scade la jumătate în acest an faţă de 2016, de la 100 la 50 milioane lei, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, după ce anul trecut doar 75 de maşini au fost achiziţionate prin intermediul acestui program.
Programul, introdus de Executivul condus de Victor Ponta în aprilie 2015, la propunerea fostului ministru Constantin Niţă, în scopul stimulării cumpărării de autoturisme noi, a rămas neatractiv şi în al doilea an de la lansare. În 2016, valoarea garanţiilor emise a fost de 1,4 milioane lei, doar 1,41% din plafonul de 100 milioane lei alocat, potrivit Ministerului Finanţelor, citat de news.ro.
Plafonul de garanţii din acest an reprezintă, de altfel, o parte din garanţiile nefolosite în 2016.”Pentru anul 2017, plafonul garanţiilor (...) este de 50 milioane lei, din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016”, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern.
În 2015, în primul an de funcţionare, programul a avut alocat un plafon de 350 milioane lei, din care au fost emise garanţii de 3,26 milioane lei, adică 0,93% din total. Au fost cumpărate 193 de maşini în 2015 prin intermediul programului, iar în 2016 - 75 de maşini, astfel că, în total, doar 268 de maşini au fost cumpărate, în aproape doi ani, prin acest program guvernamental.