Astfel, Ministerul a elaborat un proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi.
„Acesta stabilește modalitatea de plată a despăgubirilor în cazul producerii daunei totale pentru autoturismele achiziționate prin Program și de utilizare a sumelor rezultate din valorificarea autoturismului avariat. Măsura clarifică atât cazurile în care Ministerul Finanțelor Publice a plătit finanțatorului suma rezultată din executarea garanției, precum și pe cele în care valoarea despăgubirilor, înainte de depunerea de finanțator la FNGCIMM a cererii de plată, acoperă integral sau doar parțial soldul finanțării garantate restante“, se arată într-un comunicat al MFP.
Potrivit documentului, în primul trimestru din 2016, a fost înregistrat primul caz de daună totală a unui autoturism achiziționat prin Programul Prima Mașină, pentru care nu a fost solicitată executarea garanției de stat.„Atât instituția de credit, cât și beneficiarul i-au solicitat Ministerului Finanțelor Publice acordul pentru folosirea sumei primite ca despăgubire pentru daună totală, în vederea stingerii creanței datorate de beneficiar. Ministerul Finanțelor Publice nu și-a putut da acordul, pentru că nu exista această posibilitate în Normele de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2014“, se mai arată în comunicat.
Astfel, MFP propune ca, 'în cazul daunelor totale produse autoturismelor achiziționate în cadrul Programului, după ce MFP a plătit finanțatorului suma rezultată din executarea garanției, plata valorii despăgubirilor se efectuează de către societatea de asigurare către finanțator și stat, reprezentat prin MFP proporțional cu procentul de garantare aplicat la soldul finanțării garantate restante, până la concurența creanțelor rezultate din trecerea la restanță a întregii finanțări garantate și plata garanției'. Însă, în cazul în care despăgubirea acoperă integral soldul creditului, iar banca nu depune cerere de executare a garanției statului, Ministerul își va da acordul ca toată suma aferentă despăgubirii să fie încasată de bancă, în vederea stingerii creditului. Dacă cererea de executare a fost deja depusă, aceasta trebuie retrasă pentru ca banca să poată încasa toată suma, potrivit RTV.
Dacă despăgubirea acoperă doar parțial suma restantă, banii pot fi, de asemenea, încasați direct de bancă, iar aceasta va depune cerere de executare a garanției doar pentru diferența rămasă restantă după încasarea despăgubirii, se mai arată în proiectul de hotărâre. Potrivit MFP, în același mod se va distribui, între finanțator și stat, și suma rezultată din valorificarea autoturismului avariat.