Liderul grupului PNL din Senat, Ion Popa, a anunțat că, din cauza tragediei petrecute în Capitală la sfârșitul săptămânii trecute, a retras de pe ordinea de zi de luni a plenului Senatului moțiunea simplă împotriva vicepremierului Gabriel Oprea, urmând să o redepună după ce „lucrurile vor evolua pe un făgaș normal“. Vicepremierul Oprea va da însă explicaţii în Parlament pentru moartea lui Gogdan Gigină şi pentru a preciza de ce avea nevoie, în acea seară, de coloană oficială, susţine Digi 24. Reamintim că pe 20 octombrie, poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea. Parchetul a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă.
„Ținând cont de situația actuală legată de tragicul eveniment petrecut vineri noaptea și pentru că nu este un moment în care să facem o dezbatere pe un subiect de politică, am decis în numele semnatarilor moțiunii simple să o retrag de pe ordinea de zi. Regulamentar nu există procedura amânării. Ea trebuia dezbătută și votată într-un termen de maxim 6 zile de la depunere și singura procedură regulamentară era cea a retragerii, urmând ca după ce lucrurile vor evolua pe un făgaș normal să redepunem moțiunea simplă care-l vizează pe același membru al Guvernului", a afirmat Ion Popa după ședința Biroului permanent al Senatului.
TRAGEDIA DE LA COLECTIV AMÂNĂ MOŢIUNEA ÎMPOTRIVA VICEPREMIERULUI OPREA
Pe ordinea de zi a Biroului permanent s-a aflat o solicitare a PNL de amânare a dezbaterii acestei moțiuni. „Grupul PNL își exprimă solidaritatea față de familiile victimelor și față de toți cei afectați de tragedia care a cutremurat România în seara zilei de vineri, 30 octombrie, când zeci de persoane și-au pierdut viața și peste 140 au fost rănite în urma unui incendiu din centrul Capitalei. Ținând seama de faptul că au fost decretate trei zile de doliul național și din respect fața de toți cei care și-au pierdut viața în acest teribil accident, considerăm că nu este momentul oportun pentru dezbaterea unei moțiuni simple, potrivit agerpres.ro.
În consecință, în numele inițiatorilor moțiunii simple "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în exercitarea funcției publice", fac apel la solidaritate între forțele politice și vă rog să fiți de acord cu amânarea dezbaterii acesteia", se arată în documentul semnat de Ion Popa și analizat de Biroul permanent.