Fundația Michael Schmidt a acordat duminica aceasta 10 burse studenților care vor să devină profesori în clasele cu predare în limba germană, în cadrul evenimentului organizat de F.D.G.R. Transilvania, la Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu.
Bursele Deutsch hat Klasse au fost acordate pentru anul școlar 2015-2016 și constau în finanțarea taxelor de studii pentru prima generație de absolvenți din cadrul Colegiului Național Samuel von Brukenthal din Sibiu.
În premieră, Fundația Michael Schmidt a acordat și o bursă individuală unei studente care va urma un master de limba germană în cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Scopul burselor Deutsch hat Klasse este de a-i sprijini pe cei care vor să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană, iar valoarea lor depășește 5000 euro.
La nivel național, potrivit statisticilor oficiale, în grădiniţele şi şcolile din România sunt înscrişi 23.156 copii care învaţă în limba germană, însă numărul profesorilor este mult mai mic, în comparatie cu necesarul de dascăli.
Fundația Michael Schmidt s-a implicat activ în sprijinirea învățământului în limba germană, încă din 2013, prin lansarea programului Deutsch hat Klasse, în cadrul căruia acordă burse de studiu și furnizează materiale didactice pentru clasele cu predare în limba germană.
Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Fundația a fost înființată în 2010, iar, până în acest moment, a implementat numeroase proiecte în Transilvania și nu numai, cel mai cunoscut fiind evenimentul cultural Săptămâna Haferland. Acest eveniment își propune să promoveze cultura săsească din Transilvania și strânge în fiecare an mii de sași întorși acasă și turiști.
Printre alte proiecte implementate de fundație se numără: restaurarea Orgii Bisericii din Criț, finanțarea filmului “Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp”, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, i, precum și susținerea unor proiecte inițiate de alte organizații, in activitati de natura umanitara sau culturala cum sunt: Fundația Peter Maffay - inaugurarea centrului destinat copiilor provenind din familii cu probleme de la Roadeș, UNICEF - prevenirea abandonului școlar, Asociația „Rumänien Soforthilfe“ prin finanțarea a două locuri pentru copii în „casa Prietenia”, Premiul Cultural Săsesc și sprijinirea unor manifestări artistice precum proiectul „Clasic e fantastic”sau „Musica Coronensis.