Reamintim că doctorul Gheorghe Burnei se afla în arest la domiciliu, după ce a fost reţinut pentru fape de corupţie. Reamintim ca poliţiştii de la DGA au efectuat percheziţii la domiciliul medicului.
lui Gheorghe Burnei şi la Spitalul "Marie Curie" din capitală, într-un dosar în care sunt vizate 17 fapte de corupţie. La acţiune au participat şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri depusă de către o persoană în urmă cu aproximativ două luni.
"Vreau să va spun că toate comentariile şi scrierile pe facebook nu-l ajută cu nimic. Poveştile şi susţinerile tuturor sau condamnările tuturor pe facebook nu ajută cu nimic. Judecătorul a respins facebook ca măsură justificativă sau acuzatorie, asta că a cerut procurorul asta, dorind să o citeze pe mama fetiţei respective, A., şi a fost respins, că nu toţi au FB. În consecinţă, dacă cineva vrea să-l susţină sau să-l ajute trebuie să-şi scrie de mână povestea, să-şi scrie la sfârşitul declaraţiei că a fost condiţionat sau nu financiar, să semneze şi să ofere cnp, nr. de tel şi alte detalii încât să poată să fie contactat de procuratura. Protestul nu ajută cu nimic. Decât moral, ca sprijin pentru omul ăsta care tată a fost mai mult altora decât mie sau surorii mele!
Nimeni nu mă credea că eu nu mă vedeam/întâlneam cu el luni calendaristice la rândul. Cu surprindere plăcută sau nu, habar nu am cum să o echitez, am constatat că am mai mulţi fraţi/surori decât am crezut vreodată, asta că mulţi copii operaţi de el au ales să-i spună aşa, că-l consideră tatăl lor! Vă accept pe toţi ca fraţi, deşi nu ştiam până acum, şi sper să putem să-l ajutăm. Asta pt că mulţi îi spuneau tatăl meu. Nu va pot sfătui la nimic,ce şi cum să faceţi, acţiuni sau alte măsuri de protest! Nu am cum. Plângem, jelim, bocim toată familia de ceva timp. Nu pricepem, nu înţelegem ce, cum şi de unde ni se trage nenorocirea asta. Am făcut numai bine, cum am considerat noi, în limita noastră de pricepere, potrivit Kanal D. Îmi asum tot ce am scris. Dacă vine de la mine va fi tratată altfel...", a declarat Cristi Burnei despre situaţia complicată în care se află tatăl lui.
Mesajul avocatului Eliza Ene-Corbeanu despre medicul Burnei:
Avocatul Eliza Ene-Corbeanu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj extrem de emotionant despre profesorul Gheorghe Burnei. Mesajul este insa extrem de critic la adresa acelora care l-au pus la zid pe cel care a facut, de-a lungul timpului 20.000 de operatii.
Profesorul Gheorghe Burnei se află la această oră la Tribunalul Municipiului Bucureşti unde procurorii cer arestarea acestuia pentru 30 de zile, după ce sâmbătă l-au reţinut pentru 24 de ore. Reamintim ca poliţiştii de la DGA au efectuat sâmbătă percheziţii la domiciliul medicului Gheorghe Burnei şi la Spitalul "Marie Curie" din capitală, într-un dosar în care sunt vizate 17 fapte de corupţie. La acţiune au participat şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri depusă de către o persoană în urmă cu aproximativ două luni.
Redam integral mesajul postat pe pagina de socializare a avocatului:
,,Am cugetat mult dacă să scriu despre profesorul Burnei. Nu pentru că n-aș ști ce. Nicidecum. La cât de mulți pricepuți nedescoperiți au apărut de câteva zile, mă simt chiar complexată că încă nu stăpânesc prea bine metoda clinică pentru distracția femurului sau tibiei, pentru care domnul profesor are brevet de invenție.
Luând la mână cele peste 20.000 de operații pe care le-a făcut până acum, nu îmi dau seama, deocamdată, dacă a strâns bine șuruburi, dacă a folosit substanțe de umplere adecvate, dacă a tăiat corespunzător, dacă are vreun merit că un copil poate merge în urma experimentelor abominabile la care profesorul Burnei ii supunea. Dar sunt absolut convinsă că vor apărea specialiști care ne vor lumina că acest om a fost, de fapt, un ucigaș mediocru de prunci nedoriți.
Probabil că, uneori, profesorul Burnei intra în sala de operații cu gânduri criminale, pentru că asta e menirea unui chirurg - să taie și să suprime. La naiba! Cum de nu le-a spus nimeni miilor de părinți care dormeau în fața ușii cabinetului că doctorul ăsta e rău, prost pregătit și dornic de experimente eșuate?
Acum câțiva ani, în timp ce consulta a făcut un accident vascular cerebral. L-au luat cu targa din cabinet, iar în jurul lui se strânsesera părinți disperați: " domnule profesor, vă mai întoarceți astăzi? "
S-a întors, nu atunci, dar la scurt timp și a continuat să facă ce știa mai bine. Dintr-o dată, tot ce a realizat până acum este un dezastru. Pentru că așa au hotărât niște pricepuți.Cel mai greu a fost să-i explici ca după ce s-a întâmplat azi noapte, nu mai are voie în spital. Nu se știe pentru cât timp. I-am spus asta cu atâta greutate, de parcă rosteam condamnări la moarte.
După 16 ore de percheziții asidue, au descoperit că avea oase în cabinet. Probabil se așteptau la un mușchi țigănesc sau o păstramă. La ce-i trebuie unui profesor oase? Ăla era frigiderul pentru apă plată și ceai verde. Am lăsat în urmă părinți disperați ai căror copii sunt programați la operații în următoarele zile.
'" Și cu noi cum rămâne? Vă dau voie procurorii să ne operați?"
Nu se poate, oameni buni. Un chirurg cu mâinile încătușate nu servește nimănui.
Aruncați-l și rugați-vă să vă dea Dumnezeu sănătate.
A, și mergeți la vot!
Ca să fie bine, să nu fie rău....”.