O femeie de 35 de ani a murit astăzi după ce a căzut de la înălțime, în incinta Mall Plaza, informează ISU București-Ilfov. Potrivit sursei citate, victima a fost găsită la nivelul parterului.
UPDATE
Femeia care a căzut de la înălţime în mall-ul Plaza România a murit, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, şi nu în centrul comercial, cum anunţase iniţial ISU Bucureşti-Ilfov, scrie News.ro.
"Pacienta a fost adusă la spital în stare foarte gravă. Medicii au încercat resuscitarea ei, însă fără rezultat, astfel că în jurul orei 17.50 a fost declarat decesul", a spus, pentru News.ro, Dragoş Daviţoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
La rândul său, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, a declarat, pentru News.ro, că informaţiile iniţiale au fost contradictorii, medicul SMURD care a examinat-o primul pe pacientă stabilind că ea este decedată.
"Informaţiile au fost contraditorii, din păcate. Medicul care a ajuns acolo a văzut-o într-o baltă de sânge şi a stabilit că e decedată", a spus Vasile.
Ulterior, pacienta, care era, de fapt, în stare foarte gravă şi avea hemoragie, a fost transportată la Spitalul Universitar Bucureşti, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov.
Iniţial, el anunţase că, femeia, în vârstă de aproximativ 35 de ani, a murit în urma căderii de la înălţime. Victima a fost găsită la nivelul parterului centrului comercial aflat pe Bulevardul Timişoara din Capitală.
La faţa locului au intervenit două echipaje SMURD, a mai spus Daniel Vasile.