Trei milioane de beculețe s-au aprins în tot orașul. Sunt 46 de zone din capitală care au fost împodobite cu plase luminoase. Vorbim anul acesta despre un traseu de 29 de kilometri, potrivit Digi 24.
Reamintim că Sorin Oprescu a fost reţinut 6 septembrie pentru luare de mită, asupra sa fiind găsiţi 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate. După mai bine de o lună petrecută în arestul Poliţiei Capitalei, fostul edil al Capitalei se află momentan în arest la domiciliu. Mai mult, cu acordul judecătorilor, Oprescu a suferit zilele trecute o intervenţie chirurgicală.
Judecătorul Daria Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea lui Oprescu, a arătat, în motivarea deciziei, că edilul a primit suma de 25.000 de euro pentru menţinerea în funcţie a unui funcţionar din subordine, şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a susţinut "în mod cu totul neconvingător" în faţa instanţei. Instanţa arată că, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatori economici care doreau să obţină contracte din partea instituţiilor publice trebuiau să remită o parte din venitul brut realizat din execuţia acelui contract, cu titlu de mită, factorilor de decizie din cadrul aparatului aflat în subordinea primarului Sorin Oprescu.