Conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti îşi exprimă dezacordul cu privire la decizia Senatului Universităţii din Bucureşti de a conferi titlul academic „Doctor honoris causa” profesorului Peter Singer, de la Universitatea din Princeton. „Conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, în numele întregului corp profesoral, îşi exprimă surprinderea şi dezacordul faţă de aserţiunile filosofice şi bioetice, diseminate în lucrările ştiinţifice ale acestui profesor, ce atentează grav la viaţa şi demnitatea persoanei umane. Înţelegem să respectăm libera exprimare din mediul academic, dar în acelaşi timp dorim să ne delimităm în mod clar şi tranşant de orice fel de idei sau concepţii, care, mergând împotriva valorilor moralei creştine, denigrează fiinţa umană, contestă dreptul la viaţă al copiilor, incită la desconsiderarea şi devalorizarea relaţiilor interumane. Această poziţie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti a fost exprimată în mod ferm de către Conducerea Facultăţii, în şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti din data de 20 mai 2015 şi ea este împărtăşită de către toţi profesorii şi studenţii Facultăţii”, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre de conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.