Elevii școlii Emil Brăescu din Bacău au reușit să impresioneze întreaga țară renunțând la o zi de vacanță și deszăpezind curțile persoanelor în vârstă din comuna Măgura.
Îndrumați de profesori, cu un plan de acțiune bine pus la punct, elevii s-au oprit la curțile bătrânilor au curățat zăpada și au făcut poteci prin nămeți.
Ca de obicei, deși din imagini nu se vede, ceilalți localnici, în putere, cei care ar fi trebuit să sară primii în ajutorul vecinilor mai în vârstă, fie îi urmăreau curioși, din spatele perdelelor, neînțelegând ce-ar fi putut să motiveze o astfel de acțiune, fie erau încrustați adânc în filozofia satului modern, la crâșmă...