Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat, miercuri, în dezbatere publică, proiectul de metodologie privind asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări specifice de învăţare (TSI).
Proiectul vizează doar elevii înscrişi în învăţământul preuniversitar, diagnosticaţi cu tulburări specifice de învăţare în baza unei evaluări efectuate de specialişti acreditaţi din şcoala de masă (profesori consilieri şcolari, logopezi, profesori de sprijin) şi specialişti (psihologi, logopezi, psihopedagogi).
Potrivit Ministerului Educaţiei, tulburările specifice de învăţare desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare: dislexie, disgrafie, discalculie. Diagnosticul de dislexie şi disgrafie se stabileşte, de regulă, în clasa a II-a, după ce elevul a parcurs învăţarea tuturor literelor. Diagnosticul de discalculie se stabileşte, de regulă, în clasa a III-a.
Proiectul stipulează că apariţia acestor tulburări nu este o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a motivaţiei pentru învăţare, nu este rezultatul unui deficit intelectual, intelect liminar, deficit senzorial (ex: auditiv, vizual, motor), tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică sau a altor tulburări de (neuro)dezvoltare (tulburări de spectru autist) şi nu este cauzat de vreo formă de traumă cerebrală sau maladie.
Proiectul aflat în dezbatere are ca scop principal garantarea dreptului la educaţie al tuturor copiilor/elevilor identificaţi cu tulburări specifice de învăţare. Vezi aici comunicatul Ministerului Educaţiei.