Pe 19 noiembrie anul acesta se împlinesc 20 de ani de la ultima cursă regulată dintre România și USA. Pentru mine ca pilot, care de mic a visat să ajungă să zboare curse transcontinentale, a fost un șoc imens.
Pentru mine ca român a fost o palmă dată mie de proprii conaționali care au decis aceasta. Pentru mine ca și contribuabil plătitor de taxe și impozite mai mari decât orice altă categorie socio-profesională a fost maxima ofensă modul în care au fost gestionați banii și cum a devenit cursa nerentabilă.
Pentru România impactul a fost negativ și greu de înțeles. Pentru aviația română a fost o dramă și a pus prima bornă pe drumul pribegiei piloților români spre companiile aeriene străine.
Ca să putem înțelege singuri ce a însemnat acest ultimă cursă am să vă redau ad literam mesajul pilotului comandant al acestei ultime curse, Dumitru Oprisiu:
“ Ziua in care a murit o parte din Tarom, a fost ziua de 19 Noiembrie 2003 .
La ora 09.59, aeronava A310, YR –LCB a decolat in ultimul său zbor transatlantic sub sigla Tarom si a ajuns la JFK -New York la ora 20.21 după 10.22 ore de zbor .
Nici unul dintre colegii mei nu si-a dorit sa trăiasca un asemenea moment, în fapt un coșmar teribil pentru orice pilot al unei companii care a fost de referință cândva pentru siguranța și securitatea zborului, calitatea personalului și a serviciilor, numărul mare de rute intercontinentale.
Sorții au făcut ca dificila sarcina de a zbura acea cursă sa cada pe umerii mei. Astfel am ajuns ca in acea zi sa fac parte din echipajul acelei ultime curse si alături de colegi să avem parte de cea mai trista zi petrecuta in companie.
Ce a fost in sufletul fiecăruia dintre noi , și a celor de acasă , este greu de descris și nici nu doresc sa comentez mai multe.
Parcă trăiam intr-un fel de “Ghetsimani “ urât al Taromului și pur și simplu ne simțeam trădati!
Resemnare și dispreț, asta simțeam adânc și răscolitor în mintea și sufletul fiecaruia dintre noi.
Aceste sentimente erau născute din titlul de glorie obținut, culmea ridicolului, chiar de către cei aflați in acea perioadă in cel mai toxic management al companiei de până atunci și plecați tocmai dintre noi Piloții !!! De fapt niste impostori, subjugati compromisului si lipsiti de vreun reper moral, dar care mereu au avut o problema cu mentinerea verticalitatii coloanei vertebrale.
Erau cunoscut faptul ca daca ar încercat sa stea in picioare drepti și în fața unei oglinzi morale, ii apuca vertijul!
Pur și simplu și-au oprit de la zbor propriul avion pe care zburau! INCREDIBIL!
Invariabil dar toti membrii acelui echipaj aveam aceleasi sentimente la adresa lor din moment ce au acceptat sa se compromită astfel și sa distrugă o munca de atâția ani.
Fiecare dintre membrii echipajului recunoștea în sinea lui că maximul de apreciere ce merită sa le fie acordata odată pentru totdeauna nu putea fi decât dispretul!
Nu meritau altceva !
Superficialitatea si decreptitudinea acestei adunături cinice , orgolioase si disprețuitoare, a adus osânda pentru cei mulți care au avut de suferit. Bună parte din personal nu s-a mai regasit in companie, unii ramanand fără slujbe iar alții trebuind să ia calea pribegiei prin țări straine.
Întotdeauna pe calai ii incânta barbaria făcută, și celor din această execuție le dădea satisfacții orgasmice pe care si le aratau ranjind asemenea unor geambasi de cai pricopsiti prin saloanele protipendadei vremii .
De fapt doar niste infractori de duzina, care n-au gandit capul , ci cu fundul si au facut-o in interesul lor și atât !
“ Maurul și-a făcut datoria . Maurul poate să plece “ , o celebră expresie atribuită maurului din Tunis , din Conjurația lui Fiesco de Friedrich Schiller, s-a adeverit cât se putea de potrivită atunci și pentru Tarom.
Maurul și-a facut datoria , apoi maurul si apropiații săi, probabil multumiți de implinirea rostului lor nedemn pentru rolul avut și pentru a se salva pe sine , s-au refugiat in anonimat lăsând in urma lor doar un gust amar și amintirea si nostalgia dureroase ale acelor vremuri cand Tarom opera pe un spatiu cuprins intre Singapore-Beijing si Chicago- New York .
Defilarea “ maurilor “ prin fotolilul directoratului companiei a continuat și in anii următori , continuându-se și in ziua de azi . Fiecare dintre ei făcându-și “datoria” primită și deasemenea primindu-și, intr-un fel sau altul, rasplata trădării asemenea binecunoscutului personaj biblic, Iuda Iscariotul.
Pentru ce au făcut ei Aviației romane si Taromului imi este greu să-mi amintesc de ei ca oameni iar ca piloți nici atât!
Toți acești “mauri” în fapt pur și simplu niste primitivi, lipsiti de empatie si bun simt au fost cea mai toxică prezență posibilă pe care am intâlnit-o in fruntea companiei in anii petrecuți acolo, caracterizați doar de ticaloșie , prostie si lacomie .
Au jucat murdar iar apoi mulțumiți că nu suferă nici o pedeapsă pentru răul provocat, au presupus că au scăpat . Nu i-am lăsat sa creadă asta si le-am spus-o în față atunci cand am plecat din companie, că răul si ticăloșenia nu câstigă niciodată , ca mai devreme sau mai târziu timpul și nu eu, le va aduce nota de plată cu dobânda cuvenită.
Si sper și astăzi ca Dumnezeu și Aviația sa ii facă sa plateasca pentru mizeria lor de atunci.
A spune vorbe bune despre despre aceste glume sinistre inchinate altarului coruptiei , ar insemna sa-i jignesc pe Dumnezeu, Aviatia și aviatorii României
Unor nimicuri n-avem cum să le acordam nici măcar un milligram din respectul nostru si nici a face efortul de a le pomeni numele .
Numiții voi daca puteti .
Zborul lor n-a fost de fapt al unor aviatori pe un cer azur , precum ar fi trebuit sa fie asemenea majoritatii personalului navigant , ci o rostogolire in noroi .
Pentru ce au făcut pe toți să-i ierte bunul Dumneze, dacă o putea și cine o mai dori. Eu oricât aș vrea nu am cum, și nici bunăvoință nu am.”
