UPDATE 15:40 - Magistrații Curții Supreme au mărit pedepsele inculpaţilor în dosarul Microsoft. Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare, Dorin Cocoş a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare, Nicolae Dumitru a fost condamnat la 2 ani și 4 luni, iar Gheorghe Ștefan - 6 ani.
__________________________
Astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se judecă ultimul termen în dosarul Microsoft, în care fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, împreună cu oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, precum şi fostul primar al oraşului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Cei patru sunt acuzați că au încasat comisioane pentru derularea contractelor pentru licenţele Microsoft. Procurorii vorbesc de o mită de 60 de milioane de euro şi de un prejudiciu adus statului de 27 de milioane de euro.
Astăzi, un procuror DNA a declarat în sala de judecată că instanța de fond a aplicat pedepse mult prea mici în acest dosar.
"Cei patru inculpați au săvârșit infracțiuni grave de corupție. Activitatea frauduloasă în care au fost implicați a fost complexă și transfrontalieră. Valoarea ridicată a sumelor de bani este extrem de importantă. Urmările sunt extrem de grave. A fost afectată imaginea instituțiilor statului și a mediului de afaceri. Apreciem că pedepsele aplicate trebuie majorate către maximum special", a susținut procurorul.
Procesul continuă cu pledoariile avocaților, urmând ca instanța să anunțe când va da sentința definitivă în acest dosar.
În luna martie, un complet de la ÎCCJ a dat sentința în primă instanță: Nicolae Dumitru — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu — 2 ani cu executare, Dorin Cocoș — 2 ani cu executare, Gheorghe Ștefan — 3 ani cu executare.
De asemenea, magistrații au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae, 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu, 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș, 3.996.360 euro de la Gheorghe Ștefan.
Sentința a fost atacată cu apel atât de către inculpați, cât și de procurorii anticorupție.
În motivarea deciziei, judecătorii au explicat că Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru și Gabriel Sandu au beneficiat de pedepse mici, deoarece au făcut denunțuri în cursul urmăririi penale și și-au recunoscut vinovăția în fața instanței, iar pentru fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan se va aplica principiul "proporționalității" în raport cu ceilalți inculpați, chiar dacă el nu și-a recunoscut faptele în timpul procesului.
Un alt motiv invocat de magistrați pentru aplicarea unor pedepse reduse în acest dosar este că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din contractele cu licențe Microsoft au fost Florică Claudiu și Dinu Pescariu, cei care au avut doar calitatea de martori denunțători la DNA.
Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de firmă în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.
"La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României", preciza DNA într-un comunicat.
În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
"În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoș Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează:
- Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro,
- Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro,
- Dorin Cocoş - 9.000.000 euro.
Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la data de 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.
Pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Cocoș Dorin, Gheorghe Ștefan și Sandu Gabriel, a fost înființată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.
La baza acestei tranzacții a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operațiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro.
Sumele de bani pretinse au ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 euro) și Dorin Cocoş (9.000.000 euro)", se mai arată în comunicatul DNA.