Se înmulţesc vocile care cer Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri ca şcolile de stat să nu mai promoveze sărbătoarea de Haloween, care nici măcar nu ne aparține.
După ce anul trecut, 28 de ONG-uri au cerut MEN să respecte Legea Educaţiei şi să nu permită sărbătorirea Halloween-ului în şcoli, un părinte din Suceava a scris un memoriu către inspectoratul școlar, în care face apel la bunul-simț, respectarea și iubirea tradițiilor poporului român.
"Trebuie să iubim tradiţiile bune ale acestui popor român – familia, iubirea de glie, iubirea de ţară, iubirea de Dumnezeu, iubirea valorilor creştine, obiceiurile şi portul românesc. Din păcate cultura vestică suferă dezechilibre ordinare, împrumutând tot felul de obiceiuri lipsite de cel mai mic bun-simţ, se arată în memoriul semnat de suceveanul Ionel Butnariu.
Bărbatul scrie că apreciază gestul inspectorului pentru învăţământul preşcolar, care, în cadrul unui cerc pedagogic, a propus profesorilor ca, în acest an, să uite de Halloween şi să promoveze valorile şi tradiţiile poporului român, fără ca elevii să fie părtaşi la "sărbătoarea groazei. Butnariu a mai făcut un memoriu către Inspectoratul Şcolar Suceava şi în urmă cu un an de zile, reprezentanţii instituţiei răcspunzând că prin activităţile educative este încurajată libertatea de exprimare, dar și "valorile morale, culturale și umane.
"Ministerul nu are nici o prevedere legală prin care să interzică organizarea în şcoli a unor activităţi dedicate diferitelor sărbători sau a unor activităţi legate de sărbătoarea Halloweenului, a transmis instituţia. (sursa)
Ce este Halloween
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.
În noiembrie 2009, Vaticanul a catalogat ziua de Halloween ca necreștină, declarând că este bazată pe un sinistru și periculos curent ocultist.