DOCUMENTUL care ar putea schimba soarta anchetei în dosarul tragediei de la COLECTIV. Ce au găsit anchetatorii sub o casă de marcat

22 Noi 2015 | scris de Mara Răducanu
DOCUMENTUL care ar putea schimba soarta anchetei în dosarul tragediei de la COLECTIV. Ce au găsit anchetatorii sub o casă de marcat

Jurnalistul Cătălin Tolontan afirmă pe blogul său că documentul invocat de patronii Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu, prin care firma care a organizat concertul închiria tot spaţiul clubului, mai puţin barul, a fost găsit de procurori chiar la locul incendiului, sub o casă de marcat care l-a protejat de flăcări. Contractul prevedea, pentru doua zile, cedarea de către patronii clubului a tuturor bunurilor cu excepţia barului către organizatorii evenimentului.„Noi am închiriat clubul celor din formația care a cîntat. Doar barul ne-a rămas nouă. Credeți-ne, evenimentul muzical nu a fost organizat de noi. Organizatorii au luat sala și trebuiau să se ocupe de chemarea pompierilor. De exemplu, ei i-au chemat pe cei cu artificiile", le-au spus patronii de la Colectiv poliţiştilor şi procurorilor, potrivit tolo.ro.

Cei trei patroni de la Colectiv se află după gratii 

Cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile acestora, în dosarul în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă.  Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, astfel că cei trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, rămân pentru 30 de zile în Arestul Poliţiei Capitalei, unde au fost încarceraţi din 2 noiembrie.Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost arestaţi preventiv în 3 noiembrie, de Judecătoria Sectorului 4 pentru ucidere din culpă, în cazul incendiului din clubul Colectiv.

Potrivit PICCJ, "incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".

Anchetatorii au arătat că patronii Colectiv, deşi au dat o declaraţie pe proprie răspundere că vor respecta limita maximă de 80 de locuri pe scaune, au încălcat obligaţia, în seara zilei de 30 octombrie intrând, într-un spaţiu de 425 de metri pătraţi, aproximativ 400 de persoane.

Doi angajaţi ai ISU au fost arestaţi în dosarul tragediei de la Colectiv 

Tribunalul Militar Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a căpitanului George Matei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu a colegei sale, căpitan Antonina Radu, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv. Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată la Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au reţinut, luni, pe Antonina Radu şi Petrică George Matei, ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti, la data faptelor, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

"În perioada septembrie 2014 - primăvara anului 2015, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu", se arată în ordonanţa de reţinere întocmită de procurori.

Astfel, cei doi angajaţi ai ISU ar fi permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, "aducându-se astfel atingere drepturilor şi intereselor legitime ale mai multor persoane fizice şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă."

Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din Colectiv, directorul societăţii, Cristian Niţă, şi pirotehnicianul Viorel Zaharia, arestaţi pe 7 noiembrie, au fost plasaţi în arest la domiciliu după ce Tribunalul Bucureşti le-a admis contestaţiile.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră