CCR trebuia iniţial să discute această sesizare pe 14 septembrie, însă judecătorii au decis să amâne soluţionarea cazului pentru 22 septembrie. În acea şedinţă, CCR a luat hotărârea de a repune pe rol dosarul, astfel încât părţile implicate vor fi audiate din nou. Judecătorii au cerut şi date suplimentare de la Agenţia Naţională de Integritate.
99 de parlamentari au atacat la CCR o modificare legislativă pe care chiar ei au inițiat-o și votat-o la începutul verii.
Legea își propunea să exonereze deputații și senatorii care și-au angajat rude pe banii de la stat, pe motiv că această intredicție a fost introdusă abia în 2013 în statutul lor.
Semnatarii sesizării atrag atenția asupra faptului că acest proiect are „efecte retroactive" și reprezintă „o subtilă dezincriminare retroactivă, o amnistie".
Potrivit inițiatorilor, sesizarea a fost făcută pentru ca parlamentarii să se asigure că interpretarea lor cu privire la angajarea rudelor la cabinete este corectă.
Legea a fost depusă de PSD pentru a-i exonera pe deputații și senatorii care și-au angajat rude la birourile parlamentare pe motiv că în Statut această interdicție a fost introdusă abia în 2013, deși parlamentarii erau condamnați pentru aceste fapte prin Codul penal, prin prevederi care au existat și înainte de 2013 și care sunt în vigoare și în prezent privind conflictul de interese.
La începutul ședinței din luna iulie, judecătorul Augustin Zegrean declara că nu trebuie să scrie în lege că o faptă este interzisă pentru a ști că ea nu trebuie făcută, legea fiind generală.
Legea a apărut după ce cinci deputați - Ion Călin, Iulian Iancu, Laurențiu Nistor și Iuliu Nosa de la PSD și Mihăiță Calimente de la PNL - au făcut o solicitare de interpretare a legii, ei susținând că nu pot fi acuzați de conflict de interese de către ANI pentru angajarea rudelor la birourile parlamentare anterior modificării statutului, deci în 2013, când a fost introdusă expres interdicția angajării rudelor.
Aproximativ 50 de actuali și foști parlamentari și-au angajat rude la cabinetele parlamentare, unii dintre aceștia înainte de 2013, printre ei aflându-se și cei 5 deputați care au solicitat interpretarea legii în favoarea lor.