Aceasta este o măsură temporară, până la finalizarea procedurii și încheierea contractului pentru asigurarea serviciului.
Licitația pentru achiziția serviciilor de deratizare și dezinsecție este în derulare, ofertele urmând să fie deschise în data de 11 august.
În raportul de specialitate al Direcției de Utilități Publice din cadrul PMB s-a explicat că 'deoarece ultimele tratamente, în parcuri, locuri de joacă și spațiile verzi s-au efectuat în luna noiembrie 2015, iar până în prezent nu s-a efectuat nici nu tratament de combatere șobolani la aceste obiective, existând numeroase sesizări din partea cetățenilor despre creșterea numărului de focare de infestare cu șobolani, este absolut necesar a se asigura efectuarea tratamentelor corespunzătoare' drept pentru care a fost inițiat acest proiect de hotărâre care reprezintă o măsură provizorie.
Acest proiect a fost votat pozitiv de către 41 de consilieri generali (22 de la PSD, 7 de la USB, 5 de la PNL, 4 de la ALDE, 2 de la UNPR și 1 de la PMP). S-au abținut 4 consilieri USB și 1 consilier PNL, iar 3 consilieri PMP și 2 de la PNL au fost împotrivă.