Tabloul Naşterii Mântuitorului este zugrăvit în minunatele noastre colinde tradiţionale. Momentul sosirii celor trei crai de la răsărit este aşa de frumos redat, astfel încât reuşim să vizualizăm steaua pe care magii au urmat-o pentru a se închina Mântuitorului Iisus Hristos, precum şi întregul lor drum pentru a se închina Pruncului-Împărat, Celui mai Sfânt Copilaş, “Păstorul noroadelor şi Stăpânul roadelor”, căruia, “numai ieslea vitelor I-a fost leagăn viselor”. Ei bine, sfintele daruri -aurul, smirna şi tămâia- aduse în ziua Naşterii Domnului, se păstrează la Mănăstirea Sfântul Pavel din binecuvântata Grădină a Maicii Domnului: Sfântul Munte Athos.
Colindele ne istorisesc despre trei magi care I-au dus Pruncului Sfânt trei feluri de daruri: aur, smirnă şi tămâie.
Dar cine erau magii? În Sfânta Scriptură, în Evanghelia Sfântului Apostol Matei, se vorbeşte despre aceştia şi despre felul în care au mers să se închine Fiului Domnului: “ (...) dacă’n zilele regelui Irod S’a născut Iisus în Betleemul Iudeii, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: «Unde este Cel ce S'a născut rege al Iudeilor? Că’n Răsărit văzutu-I-am steaua şi am venit să I ne închinăm». Şi auzind acestea, regele Irod s’a tulburat, şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i-a întrebat: «Unde este să Se nască Hristos?» Iar ei i-au zis: «În Betleemul Iudeii, că aşa este scris prin profetul: Şi tu, Betleeme din pământul lui Iuda, nicicum nu eşti mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Cârmuitorul Care-l va păstori pe poporul Meu Israel». Atunci Irod i-a chemat în taină pe magi şi a aflat limpede de la ei vremea când li se arătase steaua.
Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: «Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă-L veţi afla, daţi-mi şi mie de veste, pentru ca să vin şi eu şi să mă închin Lui». Iar ei, ascultându-l pe rege, au plecat; şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s’au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s’au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Dar luând prin vis înştiinţare să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s’au dus în ţara lor”. (Matei, 2, 1-12)
Din ce ţinuturi veneau? Veneau din Persia, veneau din Arabia ori din altă parte? Nu există o tradiţie unanimă în privinţa a ceea ce reprezenta atunci “Răsăritul” de unde ştim că veneau magii. După Sf. Maxim şi Teodot din Ancira, ar însemna Babilon, după Sf. Clement al Alexandriei şi Sf. Chiril, ar însemna Persia, în timp ce după Sf. Justin, Epifanie şi teologul Tertullian ar fi vorba despre Arabia. “Majoritatea istoricilor sunt de acord că termenul «mag» desemnează o castă de preoţi şi astrologi persani dar, dincolo de respectivul detaliu, totul intră pe tărâmul speculaţiilor şi al legendelor. (...) Conform unei tradiţii, erau urmaşii lui Şem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe” (Gerry Bowler – “Enciclopedia Crăciunului”, Editura Nemira)
Câţi magi s-au închinat Pruncului Iisus? Nici acest lucru nu ştim cu exactitate. În colinde se vorbeşte despre trei – numărul lor provenind din cel al darurilor pe care le-au adus: aur, smirnă şi tămâie. “Adoraţia magilor” este o temă care se regăseşte în catacombele din Roma şi pe sarcofagele din perioada preconstantiniană. Magii – trei la număr – se închină Fiului Sfânt, aducându-i, pe un platou, darurile, aurul fiind oferit primul. “Ideea că magii erau regi (...) este o veche dar incoerentă supoziţie (...) În secolul al II-lea, teologul Tertullian observa că magii erau consideraţi «aproape regi». Arta occidentală i-a portretizat ca atare; o temă populară medievală presupunea trei personaje încoronate, care dorm în acelaşi pat şi sunt trezite de un înger; în Orient însă (Bizanţul având deja un împărat la Constantinopol), ei nu au fost niciodată reprezentaţi în chip de capete încoronate”, aflăm din aceeaşi Enciclopedie a Crăciunului. Colindele noastre îi înfăţişează drept “crai de la răsărit”.
Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre închinarea magilor în “Omilia a şasea la Evanghelia despre Matei”: “Dar ce i-a făcut pe magi să I se închine? Fecioara nu era cu vază, nici casa nu era strălucită şi nici altceva din cele văzute nu erau în stare să trezească uimirea şi să atragă privirile. Apoi magii nu numai că I s-au închinat, ci, deschizând vistieriile lor, I-au adus daruri; şi daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu. Că tămâia şi smirna sunt simboluri ale Lui Dumnezeu. Ce i-a făcut, dar, pe magi să se închine Lui? Aceea ce i-a făcut să plece din ţara lor şi să facă un drum atât de lung, anume: steaua şi lumina pusă de Dumnezeu în sufletul lor; ele i-au călăuzit, treptat, spre o cunoaştere mai desăvârşită a lucrurilor. De n-ar fi fost asta, nici nu I-ar fi arătat Pruncului o cinste atât de mare, când toate cele din jurul Lui erau sărăcăcioase. Nimic din cele văzute de ei nu era strălucitor şi mare, ci o iesle, o colibă şi o Mamă săracă, ca să vezi descoperită filozofia magilor, ca să cunoşti că n-au venit la El ca la simplu om, ci ca la Dumnezeu şi binefăcător. De aceea nu i-a smintit nimic din cele văzute, ci I s-au închinat şi I-au adus daruri, lipsite de toată greutatea legii iudaice; că nu I-au jertfit oi şi viţei, ci daruri care erau aproape de filozofia Bisericii noastre, adică: credinţă, ascultare şi dragoste.”
Darurile magilor – simboluri Împărăteşti nu s-au pierdut, ci se păstrează la loc de cinstire, ca odoare de mare preţ, alături de mai multe sfinte moaşte, la Mănăstirea Sfântul Pavel de la Muntele Athos. Înainte de a vorbi despre acest sfânt locaş, trebuie să ştim că Maica Domnului a păstrat aceste mărite daruri şi, potrivit tradiţiei Bisericii, le-a lăsat, la Sfânta Adormire, laolaltă cu alte lucruri ale Domnului, Bisericii din Ierusalim, unde s-au păstrat până în jurul anului 400 d.Hr. Împăratul Arcadie a adus darurile magilor la Constantinopol unde au rămas până în anul 1204. Din cauza Cruciadei a IV-a, au fost duse la Niceea, unde au rămas vreme de 60 de ani. Ulterior, împăratul Mihail Paleologul le-a readus la Constantinopol. Aici au rămas până în anul 1453 d.Hr. când împărăteasa Maro, fiica regelui Serbiei, Brancovici, le-a dus la Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Sfântul Pavel unde se află şi astăzi.
Înfiinţată în cea de-a doua jumătate a secolului al X-lea de Sfântul Pavel Xeropotamitul, Biserica mare este închinată Întâmpinării Domnului, asemenea şi celorlalte mănăstiri. Pe teritoriul mănăstirii se află şi schitul numit Nea Skiti în care se nevoiesc în jur de 50 de călugări greci, precum şi schitul românesc Lacu, cu 35 de călugări români. Deşi mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, fiind arsă de mai multe ori, sfântul aşezământ a fost păzit prin pronie cerească şi este un loc binecuvântat aflat în Grădina Maicii Domnului. Despre felul în care darurile sfinte aduse Mântuitorului de către magi se povesteşte pe site-ul aşezământului http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Manastirea_Sfantul_Pavel: “În această mănăstire se păstrează darurile care au fost aduse de Magi la Naşterea Mântuitorului Hristos: aur, smirnă şi tămâie. Ele au fost aduse la mănăstire de împărăteasa Maro, fiica regelui Serbiei, Brancovici. Acesta, fiind biruit de turci, a fost nevoit să-i dea de soţie sultanului Murad al II-lea pe fiica lui, Maro. Sultanul i-a îngăduit să trăiască în credinţa creştinească. Maro l-a crescut pe Mahomed al II-lea, fiul sultanului de la prima soţie, ca pe copilul ei. Mai târziu, acest Mahomed va cuceri Constantinopolul.
Evlavioasa Maro, gândindu-se şi la moartea sa, a cerut voie sultanului să se retragă undeva la linişte. Sultanul i-a îngăduit să meargă la Seres, în Grecia. În 1470, Maro a venit cu corabia la Sfântul Munte, la limanul Mănăstirii Sfântul Pavel. Adusese cu ea darurile Magilor, pe care voia să le dăruiască mănăstirii. A coborât din corabie şi se îndrepta spre mănăstire ducând în braţele sale acele daruri. I-au ieşit în întâmpinare stareţul împreună cu preoţii, îmbrăcaţi în veşminte. La jumătatea drumului care duce spre mănăstire şi unde astăzi se află un paraclis s-a auzit deodată o voce femeiască venind din înălţimea cerului şi zicând: «Maro, opreşte-te! Să nu mergi mai departe! De aici începe împărăţia altei Regine, a Împărătesei cerurilor, a Doamnei Născătoare de Dumnezeu, îngrijitoarea, acoperitoarea, doctorul şi păzitoarea Sfântului Munte».
Auzind aceste cuvinte împărăteasa Maro s-a oprit înspăimântată. Apoi, dăruind sfintele daruri şi celelalte odoare pe care le adusese stareţului şi părinţilor, s-a întors la corabie, nevrând să o mai supere pe Maica Domnului, Stăpâna acestui loc sfânt.
Împărăteasa Maro a ajutat foarte mult Mănăstirea Sfântul Pavel. Către sfârşitul vieţii a dăruit toată moştenirea sa mănăstirii”.
