Asta după ce fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din poliţie şi parchete. Pe 27 decembrie, magistraţii au respins prima cerere a DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă, dar au menţinut interdicţia ca acesta să părăsească teritoriul României. Ulterior, IPJ Prahova a transmis către Instanţa Supremă noi documente care arată că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar.
Reamintim că Sebastian Ghiţă este dispărut de mai bine de o săptămână, fostul deputat fiind văzut ultima oară în public când a participat la o întâlnire „protocolară” cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra SRI, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis astăzi emiterea unui mandat preventiv în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, înlocuind controlul judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
Procuror DNA: "Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea-credință. El și-a premeditat fuga“
Un procuror DNA a declarat în sala de judecată că Sebastian Ghiță nu s-a prezentat de două ori la IPJ Prahova și nu a mai fost găsit nici acasă, dar nici la alte adrese.
"Sebastian Ghiță a dat dovadă de rea-credință. El și-a premeditat fuga. Există date și indicii că a fugit și s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată. Deși era supravegheat de trupe speciale, el a reușit să se ascundă. Dispariția sa a fost premeditată, lucru indicat prin desele înregistrări difuzate de România TV, post controlat de Sebastian Ghiță, în care acesta încearcă să arunce vina pe alte persoane. Vă rugăm să emiteți un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, pentru ca acesta să poată fi dat în urmărire", a spus procurorul.
De cealaltă parte, avocatul lui Ghiță a recunoscut că fostul deputat a încălcat condițiile controlului judiciar, însă a spus că nu există date că acesta a părăsit teritoriul țării. Pe 27 decembrie 2016, magistrații de la ÎCCJ au respins o primă cerere a DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiță, însă au menținut interdicția ca acesta să părăsească teritoriul României.
Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IJP Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că le frecventa, fără a fi însă găsit, au precizat surse apropiate anchetei.Potrivit acestora, el a fost dat în consemn la punctele de frontieră, fiind căutat pe teritoriul întregii țări.