Ludovic Orban a fost achitat de Curtea Supremă, în dosarul în care era acuzat de trafic de influență. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus astăzi achitarea fostului deputat Ludovic Orban pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Acesta a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016 şi era acuzat de procurori că ar fi cerut bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti. De cealaltă parte, Ludovic Orban a negat acuzaţiile procurorilor și a solicitat să fie achitat.
Într-o intervenție telefonică în emisiunea 100 de minute, realizată de Alessandra Stoicescu, Orban a susținut că se aștepta la achitare, pentru că aceasta era "decizia normală". Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Procurorii ceruseră pedeapsă cu executare în acest dosar, în care Ludovic Orban a fost acuzat de folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului, la data de 1 martie, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.
În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.
Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, deţinătorul firmei UTI, a declarat, la începutul lunii noiembrie 2016, în faţa instanţei supreme, că cei 50.000 de euro pe care i-a cerut Ludovic Orban în martie ar fi urmat să ajungă în mică parte la televiziuni, cei mai mulţi fiind solicitaţi, în nume privat, de Sorin Oancea de la B1 TV şi Cozmin Guşă de la Realitatea TV. Ludovic Orban a negat acuzațiile care i-au fost aduse. El a spus că toate discuţiile cu şefii unor televiziuni şi publicaţii legate de finanţarea campaniei electorale au fost purtate „în baza cadrului legal”. Întrebat despre declaraţiile omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu, potrivit cărora cei 50.000 de euro pe care Orban i-ar fi cerut în martie ar fi urmat să ajungă la managerii Sorin Oancea de la B1 TV şi Cozmin Guşă de la Realitatea TV, deputatul PNL a spus că acesta este o interpretare, şi nu o realitate.
„Nu înţeleg de unde Urdăreanu şi Parchetul au scos 50.000 de euro. (…) Poate m-am gândit la 50 de milioane de euro. (…) El m-a întrebat dacă-i vreau cash. (…) Nicăieri în stenograme nu rezultă că eu aş fi avut intenţia să beneficiez de aceşti bani ilegal”, a mai spus Ludovic Orban.