Record naţional. Ce s-a întâmplat pe Arena Naţională la şcoala de salvat vieţi

28 Mai 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Record naţional. Ce s-a întâmplat pe Arena Naţională la şcoala de salvat vieţi


La evenimentul din Capitală au participat 10.175 de oameni, iar pentru intrarea în Cartea Recordurilor era nevoie de minimum 11.900 de persoane, scrie agerpres.ro.
Cursul a fost organizat de Asociația Societatea de Salvare București și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), în contextul împlinirii a 110 ani de la înființarea Ambulanței.
Participanții la evenimentul intitulat "Record pentru viață — 110 ani de salvare a vieții" au învățat cum să facă evaluarea unui pacient, să recunoască stopul cardio-respirator, să aplice compresiile toracice și ventilația, la sesiunea de resuscitare au participat aproximativ 600 de instructori.
Alături de personal medical, fiecare participant a aplicat pe un manechin procedura standard de 30 de compresii cardiace și două insuflări pulmonare.
La eveniment au participat primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, consilierul prezidențial Loreta Păun, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, secretarul de stat în MS Corina Pop, coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.
Actualul record a fost stabilit la 17 septembrie 2013, în Germania, unde 11.840 de cursanți au învățat simultan procedurile de resuscitare.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră