Biserica ortodoxă bulgară a cerut Guvernului să limiteze fluxul emigranţilor în Bulgaria, scrie Liberation.
Biserica creştină ortodoxă, căreia îi aparţin peste 80% din locuitorii Bulgariei, a adresat un apel guvernului pentru a nu mai lăsa să intre în ţară emigranţi musulmani. “Noi îi ajutăm pe refugiaţii veniţi deja în patria noastră, dar guvernul nu trebuie în nici un caz să mai lase să intre alţii” , subliniază Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, într-o declaraţie pe site-ul său.
“Este vorba de un val care are toate datele unei invazii”, susţine Sinodul Bisericii Ortodoxe. Situată în centrul Balcanilor, Bulgaria este ocolită de fluxul emigranţilor sosiţi în Grecia şi care se îndreaptă spre Macedonia şi Serbia, către Europa Occidentală. Totuşi, scrie Liberation, Bulgaria este o ţară de tranzit pentru sirieni, afgani şi irakieni.
Problemele din ţările de origine ale refugiaţilor « trebuie să fie rezolvate de cei care le-au creat şi poporul bulgar nu trebuie să plătească pentru aceasta preţul prin dispariţia lui », mai adaugă Sfântul Sinod.
Liberation mai precizează că Bulgaria este ţara Uniunii Europene cu procentul cel mai mare de musulmani – aproximativ 13%, dintre care turci, bulgari islamizaţi în timpul dominaţiei otomane (din secolul XIV până în secolul XIX) – şi romi.
Premierul conservator, Boiko Borissov, a spus, vineri, că este « îngrijorat » legat de un eventual flux masiv de emigranţi în viitoare luni : « Mi-e teamă şi poporului bulgar îi este teamă (…). Noi suntem creştini, ei sunt musulmani ».