Guvernul a decis suplimentarea angajărilor la MAI pentru punctele de frontieră în contextul crizei refugiaților. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a declarat miercuri că "s-a aprobat suplimentarea schemei de personal de la MAI cu aproximativ 6.400 și ceva de posturi săptămâna trecută".
"Asta nu înseamnă că se angajează. În perspectiva unor eventuale evoluții care vor solicita efective sporite ale Ministerului de Interne s-a creat condiția pentru a putea fi angajați când va fi nevoie, întrucât altfel ar fi urmat o procedură legislativă greoaie. Or, dacă ne vom afla într-o situație de criză să fim capabili să acționăm rapid", a precizat purtătorul de cuvânt, conform Agerpres.
Întrebat dacă în perioada următoare România se poate aștepta la o creștere a numărului cererilor de azil, Calotă a răspuns: "Orice este posibil. Situația chiar este incertă. Lucrurile la granița dintre Serbia și Ungaria se complică. Este plauzibil ca fluxul migrator care până acum s-a îndreptat către Europa centrală și de vest prin Ungaria să fie stopat de măsurile luate de autoritățile maghiare, iar el fie va fi deviat spre Croația, Slovenia, fie ... nu este exclus să ajungă și în România. Trebuie să fim raționali în privința aceasta. Deocamdată, România nu este o țară de destinație dorită de imigranți".
În acest context, purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că nu este prevăzută construcția de noi centre pentru imigranți.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!