Daniel Toma este unul dintre dascălii români pentru care generozitatea şi sentimentul firesc de a-i ocroti pe cei mici este aşezat înainte de orice prioritate. De 17 ani s-a stabilit în Marea Britanie. Predă la o școală din Londra de 7 ani şi, impresionat de soarta copiilor abandonați sau cu nevoi materiale din România, a inițiat Proiectul GrowRomania / Crești În România. Tulburat profund de drama unor copii de pe meleagurile olteneşti natale, pe care deseori i-a sprijinit prin propriile forţe, Daniel Toma i-a adus aproape în demersul caritabil pe elevii săi, din Londra, dar şi pe românii care au considerat că omenia este ceea ce avem deseori cel mai de preţ.
“Diaspora românească demonstrează prin fapte concrete că poate ajuta, dincolo de dezamăgirile provocate de autorități. Reacția copiilor, părinților lor şi dascălilor britanici la inițiativa olteanului nostru este minunată. Primele donații au fost deja trimise în România şi vor aduce puțină bucurie pentru copii”, relatează publicaţia “Jurnal Românesc” despre românul cu suflet mare care intenţionează să aducă zâmbetul pe chipurile copiilor necăjiţi din România:
“Jurnal Românesc: Ce te-a determinat să inițiezi proiectul GrowRomania / Crești În România?
Daniel Toma: Am vizionat clipul grupului Voltaj cu care a participat la Eurovision şi m-am identificat cu mesajul profund şi implicațiile imense pe care le are piesa asta așa de simplă. Mi-am dat însă seama că, deși diaspora românească din Marea Britanie şi nu numai a realizat un pas important spre schimbarea României spre un nou fel de mai bine, prin votul la alegerile prezidențiale, rigiditatea sistemului românesc față de drepturile copilului este neclintită. Se încalcă frecvent şi criminal de iresponsabilitatea adulților. Valorile UNICEF sunt doar o lozinca în România, cred eu personal. Trăind într-un mediu relativ coerent si responsabil faţă de ceea ce înseamnă copilul şi drepturile lui în Marea Britanie, am avut o revelație, o viziune să zic așa... plecata de la întrebarea simplă: de ce abandonăm copiii români ca pe niște câini vagabonzi? Lucrez de 7 ani într-o şcoală în Marea Britanie unde sunt mulți copii ce suferă de separarea faţă de un părinte. Copiii ăștia, aici, au însă un sprijin imens din partea statului, sunt consiliați, susținuți moral, spiritual, şi material, indiferent de lumea din care vin. Valorile UNICEF nu sunt o lozincă şi copiii nu sunt aruncați prin „coclaurile" create de anumiți adulți. Chiar şi adulții aceştia în neștirea lor sunt consiliați profesional şi li se oferă o șansă permanenta de a reveni la celula fundamentală care este FAMILIA.
J. R.: Cum au răspuns cei care au aflat primii despre inițiativa ta şi în special colegii din instituția de învățământ în care lucrezi?
Daniel Toma: Highlands Primary School, din Ilford, Greater London, a ascultat atent la propunerea mea şi a acționat prompt, direct, când am menționat cele descoperite de mine la fața locului, în România. Directorul instituției, domnul Kulvarn Atwal, care şi dânsul provine dintr-o familie de emigranți, din India mai precis, a fost instant conectat la ceea ce vreau să realizez. Imediat a demarat un proces prin care toți copiii din școală, părinți şi administrația, să constituie un fond de colectare pentru cadouri de Crăciun pentru copiii din satele românești în care statul român nu se preocupă de copiii care cresc fără părinți. Acest om s-a identificat la rândul său cu acest proiect. El are o filozofie puternic axată pe drepturile copilului şi responsabilitățile pe care adulții le au față de copil. El crede şi trăiește cu convingere după valorile UNICEF. E convins că de aici începe totul. Face tot ceea ce simte si gândește adânc ceea ce face. Fără ajutorul dânsului, pașii aceştia mărunți nu erau posibili, cred eu. A materializat în mod accelerat începutul unui vis mult mai măreț al meu. Acela de a crea în România un sistem educațional adevărat ce are la bază copilul, familia şi a face exact ce se prevede în această „constituție" a drepturilor copilului. Nu doar a vorbi despre... Răspunsul acestor familii, care fac parte din ceea ce noi cumva suntem mândri numim aici HPS community, a fost absolut magnific... Imediat, în curs de câteva săptămâni, s-au colectat cadourile, s-a mediatizat rapid îngrijorarea mea față de realitatea din România şi restul e greu de descris în cuvinte. Dar am să încerc. 750 de copii şi familiile lor, plus 70 de cadre didactice şi administrative, sute de părinți m-au felicitat (nu știu de ce...) si m-au asigurat că îmi vor sta alături pentru ca ei sunt convinși că asta este o cauză nobilă. De fapt, sunt mii de şcoli ce fac astfel de acțiuni de caritate în mod dezinteresat şi necondiționat, fiindcă aici a oferi sprijin celor fără familie e un lucru nobil, nu o pierdere de timp, o legare la cap. ...sute de cadouri, 200 kg de cărți, caiete, jucării de la copii pentru copii. În doar două săptămâni de la inițierea acestui proiect, ceea ce mi se pare fabulos! Am simțit profund de la începutul proiectului cum copiii în fiecare zi se uitau la mine altcumva, ca la cineva care poate accesa un secret greu accesibil unor adulți, joaca, a redeveni copil. Le spun adesea că atunci când cresc mare vreau să fiu ca ei. Am citit asta undeva. A fi umil nu ține de religie, clasă socială, societate, cultură, țară, comunitate, prin ochii de copil şi mintea lor, fără cuvinte am descoperit calitatea de a fi copil şi om. Sunt mândru că sunt român, oltean, şi că am înțeles "răceala" spiritului britanic, care de fapt nu există. Marea Britanie face necontenit amendamente la greșelile trecutului apropiat sau îndepărtat din istoria sa. Sunt totodată mândru că pot să ajut fără să aștept nimic înapoi.
Musulman, hindus, creștin ortodox, catolic, protestant, evreu romano catolic... John Lennon, Imagine. Nici o coincidență că este englez, nici nu s-a descris așa în cântecul acela. Mii de indivizi din comunitatea aceasta ce se numește HPS, ce vin din zeci şi zeci de ţări şi religii, știu un lucru clar. A ajuta e Regal de interesant. Şi ei asta fac, eu doar transmit dragostea lor pentru copiii abandonați ai României.
J. R.: Proiectul GrowRomania / Crești În România va avea nevoie de finanțare, nu doar de donații materiale. Simți că Diaspora românească va reacționa așa cum a făcut-o la alegerile prezidențiale?
Daniel Toma: În contul https://crowdfunding.justgiving.com/daniel-toma, pe care l-am inițiat să ajute la transportarea bunurilor şi cadourilor spre România, în care s-a reflectat generozitatea câtorva oameni, există puțină activitate din partea românilor, a Diasporei. Puțin... dar știu de ce: românii au fost înjosiți, batjocoriți şi învățați sistematic să se urască reciproc, indirect ori direct. Asta a făcut clasa politică post decembristă, marea ei majoritate. Neîncrederea, sifonăriile, turnătoriile, șantajul, șpaga, corupția domnește chiar şi în românii care locuiesc în Europa de ani şi ani. Profunda schimbare este când nu doar facem poze cu steagul României şi ne cumpărăm deodorant de mașina cu drapelul național, ci când o să descoperim că ați iubi propriii copii este un lucru COOL. Mult mai cool decât a încerca tardiv să stârpești corupția de 25 de ani după revoluție... Mulți dintre copilașii abandonați sunt victimele directe ale fricii noastre de a fi corecți şi cinstiți față de noi înșine. Pe scurt, românii din Diaspora nu donează nu fiindcă sunt lași sau nu cred în caritate, ba dimpotrivă, nu cred deplin încă în chestia asta la care mă refer eu acum. Dar soluția vine de fapt de la copii şi de la provocarea de a-i ajuta.
J. R.: Cum vor fi adunate, trimise şi distribuite darurile copiilor din Marea Britanie?
Daniel Toma: Lombardia Curier Rapid, cu sediul în Ialomița, o face în timp ce răspund la acest interviu... cu o reducere de 35 la sută față de tariful normal de £1.50 pe kg. O firmă românească: așa am vrut eu, chiar dacă puțin mai scumpă, o firmă de încredere căreia cred eu că îi pasă de cauza asta.
J. R.: Crezi că românii din Diaspora se pot implica în număr mare în astfel de proiecte sau sunt dezamăgiți de tratamentul nepotrivit pe care îl primesc din partea autorităților din România? Cum vezi continuarea proiectului GrowRomania?
Daniel Toma: Sunt convins că Diaspora, care a schimbat destinul României recent prin votul ei, va susţine mai curând sau mai târziu cu bani și muncă voluntară substanțială ideea asta... Sunt convins că tot ceea ce fac va duce la ceva mai mult decât niște creioane și cadouri de Crăciun, că sunt oameni în țară care deja fac lucruri extraordinare fără să apară prin presă. Chiar dacă nu este impresionantă contribuția în https://crowdfunding.justgiving.com/daniel-toma acum, în următorii 4, 5, 7 ani cineva mult mai convingător decât mine va împinge asta spre crearea unei școli de meserii, nu de carderi ori căpșunari, cum adesea suntem generalizat numiți noi cei din diaspora. Atunci, acolo, în școala aceea, voi veni și eu să lucrez pe un salariu infinit mai mic decât cel de aici și să dau înapoi experiența acumulată în 17 ani de „superbă pribegie". Sunt sigur că românii oriunde ar fi ei sunt uniți pentru copiii lor și asta mi-e suficient”. (A consemnat Alina Firică pentru Jurnal Românesc: http://www.jurnalromanesc.ro/jr1/index.php/component/k2/item/1802-diaspora-ajuta-copiii-cu-nevoi-din-romania.html)
