Consilier la Senatul României, în cătușe după ce a fost prins cu șpagă

11 Mai 2016 | scris de Veronica Micu
Consilier la Senatul României, în cătușe după ce a fost prins cu șpagă

Ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție — structura centrală și Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat o percheziție domiciliară, marți, în București, la domiciliul suspectului Z. V., iar la finalizarea activității l-au condus pe acesta la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, informează un comunicat.

Potrivit documentului, "lucrătorii SJA Gorj au fost delegați de procuror să desfășoare activități în cauză, iar în urma probelor administrate s-a procedat la reținerea suspectului Z. V., consilier parlamentar în cadrul Senatului — Direcția Generală Control Juridic și Securitate Internă, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență".

"În fapt, s-a reținut că, în perioada 2013 — 2014, suspectul a pretins și primit de la administratorul unei societăți comerciale suma totală de 43.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra conducerii unei companii energetice și a unei companii de transport petrolier, pentru încheierea unor contracte de achiziție a unor transformatoare scoase din uz și deșeuri metalice, la prețuri preferențiale", se mai arată în comunicat.

Astăzi, Zosim urmează să fie prezentat Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră