Concordia Chiajna, BLOCATĂ într-un hotel din Istanbul. Finala Cupei Ligii s-ar putea amâna

16 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
Concordia Chiajna, BLOCATĂ într-un hotel din Istanbul. Finala Cupei Ligii s-ar putea amâna

Atât jucătorii, cât şi staff-ul tehnic al Chiajnei aveau avion spre România în această dimineaţă, dar aeroportul Ataturk este închis din cauza crizei politice din Turcia, astfel că nu pot reveni în ţară.

Antrenorul Concordiei, Emil Săndoi, a declarat că a luat în calcul şi varianta revenirii în ţară cu autocarul, însă acest lucru nu este văzut drept o soluţie viabială ţinând cont că echipa ar pierde aproximativ 12 ore pe traseu şi oricum graniţele Turciei sunt închise.

"În momentul de faţă nu ştim nimic sigur, am stat de vorbă, prin telefon, cu conducerea clubului pentru a găsi o soluţie. Conducerea a trimis un autocar să vină la graniţa dintre Turcia şi Bulgaria, dar, din câte ştiu, graniţele sunt închise în acest moment. Deci, am avea şi varianta autocarului, deşi vă daţi seama că ne nemulţumeşte pe deplin. Ar fi culmea să facem 12 ore şi să avem programul dat peste cap din cauza acestor probleme.

Suntem cazaţi foarte aproape de aeroport şi în afară de traficul infernal, nu am mai văzut alte evenimente în această dimineaţă, pot să zic că s-au stins. În cursul nopţii însă a fost o agitaţie permanentă, se vedea că sunt probleme serioase, a fost o noapte albă pentru noi, abia spre dimineaţă am putut să dormim o oră. Trebuia să avem avion la 10:40 spre Bucureşti, însă aeroportul este închis", a declarat Emil Săndoi pentru Mediafax.

Dacă echipa nu va reuşi să plece din Turcia în cursul zilei de astăzi, clubul va depune o cerere pentru amânare finalei Cupei Ligii.

"Conducerea clubului nu a făcut încă o solicitare pentru amânarea finalei cu Steaua, pentru că am fi în grafic dacă am pleca astăzi, dar rămâne de văzut, încă sperăm. Dacă nu se va rezolva, conducerea va face o solicitare în acest sens", a mai spus Săndoi.

Citiţi şi:

IMAGINI ŞOCANTE. CNN Turk a fost luat cu asalt de militari! Jurnalişti de la Hurriyet, luaţi ostatici de soldaţi înarmaţi (VIDEO)

Nu se poate ieşi din Turcia! Frontierele terestre cu Grecia şi cu Bulgaria sunt închise

Puci în Turcia: 60 de morţi la Ankara şi Istanbul. Erdogan: "Rămân alături de poporul meu, nu plec nicăieri" (VIDEO)

Ponta: Oamenii simpli care au iesit în stradă au salvat Turcia de dictatură

Celulă de criză la MAE român, din cauza situaţiei din Turcia. Numere de telefon în caz de urgenţă

VIDEO. Tanc trecând peste mașini pe străzile Istanbulului

Explozie puternică la Ankara. Elicoptere şi avioane ale Armatei survolează capitala turcă

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră