COLOANĂ DE MAȘINI de 3 kilometri, pe A1, la intrarea în Capitală. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară și unde sunt impuse restricții de trafic

05 Oct 2015
COLOANĂ DE MAȘINI de 3 kilometri, pe A1, la intrarea în Capitală. Vezi cum se circulă pe drumurile din țară și unde sunt impuse restricții de trafic
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti, se circulă în coloană la intrarea în Bucureşti, pe o distanţă de aproximativ trei kilometri. 
 
Poliția le recomandă șoferior "să mărească distanţa în mers între autovehicule, iar celor care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp".
 
De asemenea, în județul Covasna, pe DN11 Chichiș - Brețcu și pe DN12 Sfântu Gheorghe - Bixad, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață, vizibilitatea fiind de aproximativ 50 de metri. Le recomandăm conducătorilor auto să folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceață.
 
Până în data de 15 noiembrie 2015, pe DN7A, de la intersecţia cu DN67C până în localitatea Jieţ (kilometrii 90-101), traficul rutier se întrerupe de luni până vineri, în intervalele orare 08:00-12:00 şi 14:00-18:00, în vederea executării unor lucrări.
 
În zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în afara intervalelor orare menţionate, circulaţia rutieră va fi permisă.
 
În județul Vâlcea, în perioada 22 septembrie 2015 - 15 noiembrie 2015, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a unui viaduct, circulația rutieră pe DN7 va fi restricționată pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 (ieșirea din localitatea Călimănești către Sibiu). Traficul rutier se va desfășura alternativ, pe o singură cale, fiind dirijat de piloți de circulație pe timpul zilei și semaforizat pe timpul nopții.   
 
Tot în județul Vâlcea, în perioada 14 septembrie – 15 noiembrie 2015, traficul rutier este restricţionat pe DN7, pe tronsonul kilometric 198+300 de metri - 238+550 de metri, în vederea executării lucrărilor de derocare a versanţilor. Pe perioada instituirii măsurii de restricţionare a circulaţiei, traficul rutier se va desfăşura alternativ, pe un singur sens de deplasare, în zona respectivă. De luni până vineri, în intervalul orar 08:00 - 14:00, traficul rutier va fi întrerupt pentru perioade de timp de 15 minute, pentru înlăturarea materialului rezultat în urma acţiunilor de derocare. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită și semnalizarea rutieră temporară.
 
În judeţul Prahova, până în data de 15 octombrie 2015, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul de pe DN1A situat în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare. În condiţii similare se circulă şi în zona Măneciu, pe porţiunea kilometrică 133+100 - 133+450 de metri.
 
În județul Brașov, în perioada 15.09.2015 – 15.11.2015 (ce poate suporta anumite modificări, în funcţie de condiţiile meteorologice), în intervalul cuprins între zilele de luni, ora 06:00 – vineri, ora 14:00, traficul rutier se va desfășura restricționat, pe jumătate de cale, în zona pasajului aflat pe  DN1, la km 140+640 de metri, pe raza localității Predeal, în vederea executării lucrărilor de reparație a acestuia. În intervalul cuprins între ziua de vineri, ora 14:00 şi luni, ora 06:00, traficul rutier se va desfășura în condiții normale.
 
Pe autostrada A1 Orăștie - Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 - km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN 1.
 
În perioada 15 septembrie 2015 – 30 octombrie 2015, circulația rutieră pe DN66 Bumbeşti-Jiu - Petroşani va fi închisă pe sectorul cuprins între kilometrii 93+500 și 126+000, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00–18:00, iar sâmbăta, în intervalul orar 09:00-16:00. În perioada menţionată, traficul rutier se va desfăşura deviat, pe următoarele variante ocolitoare:
 
Pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur:
 
DN67, km.83+100 (Tg. Jiu – Rm. Vâlcea) – DN7, km.170+752 (Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş -Simeria) – DN66, km.210+555 (Simeria - Haţeg - Petroşani);
DN67, km.83+100 (Tg. Jiu – Dr. Tr. Severin) – DN6, km.337+825 (Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN68, km.5+300 (Caransebeş - Haţeg) – DN66, km.70+336 (Haţeg - Petroşani);
DN66, km.83+100 (Tg. Jiu - Filiaşi) – DN6, km.264+995 (Filiaşi – Strehaia – Dr. Tr. Severin – Orşova - Caransebeş) – DN68, km.0+000 (Caransebeş - Haţeg) – DN66, km.70+336 (Haţeg - Petroşani).
Pe respectivul segment de drum, va fi permisă circulația autovehiculelor destinate transportului public de persoane (microbuze, autobuze), autorizate în acest sens, și autovehiculelor cu regim prioritar, menţionate în O.U.G. 195/2002, art. 32, alin. 2, literele a şi b, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă, al căror acces va fi asigurat inclusiv în perioadele precizate.
 
În perioada 16 septembrie – 15 octombrie 2015, traficul rutier pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, situat pe DN39 (km 8+988 de metri) se desfășoară restricționat, astfel:
 
pe toată lungimea podului, pe cele patru benzi de circulație, viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 50 km/h;
se restricționează traficul pentru autovehiculele și coloanele agabaritice.
Pe DN5(E85), din cauza desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul Giurgiu-Ruse, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, adesea formându-se coloane de autovehicule la punctul de trecere a frontierei către Bulgaria.
 
Conducătorilor auto le se recomandă să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei:
 
Calafat (rutier);
Negru-Vodă (rutier);
Vama Veche (rutier);
Bechet (trecere cu bacul);
Zimnicea (trecere cu bacul);
Călărași (trecere cu bacul).
În judeţul Galaţi, pe DN24D, în localitatea Bălăbăneşti, din cauza unei alunecări de teren care a afectat terasamentul, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi tot în judeţul Galaţi, pe DN2B, pe podul situat la ieşirea din Şendreni către Brăila, se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat, din cauza unor lucrări.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră