Dezvăluire senzațională a generalul Gabriel Oprea, după 8 ani de tăcere suspectă, despre șeful statului paralel, Florian Coldea. Fostul ministru și vicepremier a relatat că l-a surprins pe fostul șef al SRI cotrobăindu-i în bibliotecă, pentru a lua teza de doctorat pe care a susținut-o sub coordonarea fostului ministru, conform Evenimentul Zilei.
Acesta a mai declarat și că exemplarul de la Biblioteca Națională a dispărut, confirmând, astfel, informația pe care jurnalistul Dan Andronic a publicat-o, în premieră, încă din 2018. Nu în ultimul rând, Oprea a confirmat episodul "Sufrageria lui Oprea", petrecut în noaptea de 6-7 decembrie 2009. În versiune proprie, am putea spune, ușor modificată.
Gabriel Oprea spune că are și acum teza de doctoral a lui Florian Coldea, însă cea de la Biblioteca Națională "s-a pierdut".
"Rămân mereu două urme, două exemplare"
"Eram printre puținii profesori în domeniul securității naționale. A existat și acea suspiciune că teza nu mai există, dar întotdeauna rămân două urme, două exemplare: unul la Biblioteca Națională și unul la conducătorul de doctorat.
Eu o am la mine acasă, cealaltă s-a 'pierdut', a luat-o, parcă, domnul Mihnea Costoiu, fost rector la Politehnică", a declarat, pentru realitatea.net, fostul ministru de Interne și al Apărării Naționale.
Dan Andronic scria, într-un editorial din 2018, că "unicul exemplar care putea fi citit a dispărut de la Biblioteca Națională, din fondul intangibil, fiind împrumutat de Biblioteca Politehnicii, într-un demers fără precedent".
Jurnalistul a făcut, tot atunci, o serie de dezvăluiri despre teza de doctorat a lui Coldea, dar și a Laurei Kovesi, pe care le puteți citi aici.
Era în genunchi și căuta teza de doctorat
Gabriel Oprea a povestit și cum a încercat Florian Coldea să sustragă ultimul exemplar al tezei sale de doctorat din biroul său și că l-a surprins "în flagrant".
"În biblioteca din biroul meu aveam cele 22 de teze de doctorat, pe raftul de jos. A venit la mine (Coldea – N.R.) și ulterior mi-a atras atenția că, față de cum venea de obicei, cu o gentuță mică, acum venise cu o geană mai mare, probabil cât să încapă o teză de doctorat.
Atunci, prima și ultima dată când a venit, m-au dus să-i spun soției să-i facă o cafea și m-am întors mai repede, iar el era în genunchi și căuta teza de doctorat.
Chiar l-am luat: Ce faci, mă? Mă uit și eu pe aici, zice el. Bă, tu ai venit să iei teza?
Pe urmă am făcut și legătura între faptul că el cotrobăia și geanta mare cu care venise. Nu știu de ce voia neapărat să o ia, cred că a fost o greșeală", a declarat generalul Oprea.
Episodul Sufrageria
Gabriel Oprea a recunoscut și episodul "Sufrageria", devoalat de Dan Andronic încă din 2017, deși între poveștile celor doi există câteva discrepanțe.
"Dimineața, pe 6 decembrie 2009, erau alegerile. În prima parte a zilei am sunat câțiva prieteni.
Pe Vasile Dâncu, pe Onțanu, Iordănescu, pe Dan Andronic și pe George Maior. L-am sunat pe Maior și i-am spus, te invit la masa. Eram prieteni.
Mi-a spus că nu are cum să vină, că sunt alegeri și trebuie să stea la birou. Au venit ceilalți.
În jur de 18, ne uitam la televizor și mă sună George Maior, mă întreabă dacă mai am mâncare, că mai vine cu 2 invitați. A venit cu Coldea și Kovesi.
În jur de 21:30 nu a mai fost nimeni în sufrageria lui Oprea", a declarat, astăzi, Gabriel Oprea.
Ce a scris Dan Andronic în 2017
Pe 31 decembrie 2017, Dan Andronic publica un material incendiar, intitulat: „SUFRAGERIA LUI OPREA” sau CUM MI-AM PETRECUT O NOAPTE cu LAURA CODRUȚA KOVESI şi FLORIAN COLDEA. RETROSPECTIVA 2017.
Jurnalistul a povestit, cu lux și amănunte, că în sufrageria lui Gabriel Oprea se adunaseră nume grele ale statului paralel. Urmează un fragment din dezvăluirile sale:
«(...) Gabriel Oprea îmi zice: „Vino repede încoace, avem nevoie de tine!”
Întreb unde, îmi spune că la el acasă.
Mă urc în mașină, conducea altcineva, și mă duc repede acolo. Cred că era ora 22.00 - 22.30, rezultatele se anunțaseră, începuse o campanie furibundă la posturile de știri Antena 3 și Realitatea TV care continuau să-l dea pe Geoană câștigător. Cu excepția notabilă a B1 TV.
Intru în casă, dau peste Nicolae Onțanu, Puiu Iordănescu și Gigi Nețoiu, dacă-mi aduc bine aminte. Salut și sunt băgat într- o încăpere destul de mică, de vreo 20 de metri pătrați, plină de oameni.
Am înțepenit. Acolo era Statul!
O noapte alături de Kovesi și Coldea
În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruța Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne și încă o persoană înaltă pe care nu o cunoșteam. De multe ori am încercat să-mi amintesc figura lui, înclin să cred că era chestorul Petre Tobă, la acea vreme adjunct al Poliției Române, dar în privința lui aș putea să mă înșel.
Nu-l cunoșteam, nu a vorbit aproape deloc, stătea într-un colț…
Cu Laura Codruța Kovesi, procurorul general al României, mă vedeam prima dată, pe generalul Florian Coldea cred că-l văzusem o dată sau de două ori până atunci, pe George Maior îl știam bine de pe vremea PSD, iar cu Gabriel Oprea eram prieten, dar mărturisesc sincer că eram stupefiat.
Aveam senzația acută că intrasem în ochiul uraganului.
Erau toți extrem de agitați, generalul SRI Florian Coldea, obosit și tensionat, intra și ieșea din cameră, primea date cu voturile din teritoriu, le transmitea mai departe, cred că președintelui Băsescu. Când stătea liniștit, Coldea vorbea puțin, mai mult asculta.
De ce mă chemaseră, poate vă întrebați, dar eu sincer nici nu îndrăzneam să deschid gura, de frică să nu mi se spună să ies afară, să stau cu Onțanu și Iordănescu.
Aveam senzația că asist la Noaptea Generalilor, după 20 de ani!
Kovesi și Coldea, extrem de preocupați de victoria lui Băsescu
Îi ascultam cum discutau de alegeri, de ceea ce fac cei de la PSD, cum se pregătesc să conteste alegerile, ce voturi au mai venit din străinătate, era o veritabilă celulă de criză.
La un moment dat, Laura Codruța Kovesi mă întreabă: „Ce-i de făcut cu ăștia de la Realitatea? Cum îi potolim?”
O întrebare ciudată venită din partea procurorului general al României, dar oricum tot ceea ce mi se întâmpla în acea seară era foarte ciudat, repet, părea o scenă dintr-un film suprarealist.
Răspund, cu tupeul care mă caracterizează: „Nu se vor potoli decât dacă-l potoliți pe Vîntu!” S-a lăsat tăcerea. Repet răspunsul. „Cum să-l potolim”, mă întreabă Kovesi. „Știți voi mai bine, sunt convins că aveți cu ce”, îi spun eu. Kovesi zâmbește.
Se trece la un alt subiect. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date și cifre, dar și George Maior primea informații.
Se mută atenția pe reacția PSD, unul dintre cei prezenți (nu pot dezvălui cine) primea date în direct din celula de criză de la PSD, care număra voturile și stabilea strategia.
Discuția în micul birou al lui Gabriel Oprea continuă, cel mai agitat era, repet, Coldea, primadjunctul SRI, în rest Kovesi discuta amical cu Oprea și Maior, se vedea foarte clar că erau prieteni, nu erau la prima întâlnire de acest fel.
Din când în când, Kovesi întreba care- i situația votului, ce se mai aude de la PSD, ce spune Președintele.
Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puțin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Președinte”. După care ieșea din încăpere și continua discuția. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înțelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acțiunile ce se pot întreprinde.
Din când în când, spuneam și eu câte ceva, primisem un pahar cu whiskey, trăgeam de el să nu se termine.
La un moment dat, după vreo două ore, m-am ridicat și am plecat, vroiam cumva să pun capăt momentului, mai ales că mă apăsa tot ceea ce auzeam acolo.
Multe lucruri le auzeam, dar nu le înțelegeam.
Au căpătat contur în 2017, o dată cu Operațiunea „Noi suntem Statul!” Au rămas în acea încăpere Laura Codruța Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…
Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009.»
Sursa evz