Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a solicitat președintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea. Povestea ieşirii faimosului general din scenă capătă însă, dacă ne uită pe comunicatele SRI, alte nuanţe. Directorul SRI, Eduard Hellvig, a fost chemat să fie audiat la Comisia SRI la data de 25 ianuarie, a anunțat, marți, președintele Comisiei, Adrian Țuțuianu.
”Am formulat o adresă prin care am solicitat conducerii SRI să fie prezent pe 25 ianuarie, la ora 11:00, la sala de ședințe a Comisiei de Control cu două subiecte. Primul, legat de cazul Coldea, iar al doilea, legat de bugetul SRI pe 2017. Am convenit cu directorul SRI să vină cu toate documentele”, a afirmat Țuțuianu.
Nevinovat, pus la dispoziţie, trecut în rezervă
SRI consideră că motivele pentru care Coldea a făcut gestul demisiei din funcţia de şef operativ „țin de demnitatea și onoarea militară și de riscul afectării grave a instituției". SRI precizează că în urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern a fost întocmit un raport care "clarifică toate aspectele vehiculate în spațiul public" privind activitatea generalului Coldea, dar și "alte aspecte care țin de activitățile unor cadre ale serviciului care au fost vehiculate public". Dar, aceeaşi sursă ne spune că „prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din functie si punerea la dispozitia si nevoile institutiei, dupa aproape 12 ani de cand exercita aceasta functie“. Altfel spus, Coldea ar fi dorit să rămână, în continuare în cadrul Serviciului Român de Informaţii pe o funcţie de conducere, evident! Mai ales că, el are funcţia de general, funcţie care automat îl trimitea pe un post operativ.
Iata comunicatul SRI:
„În urma verificarilor efectuate de comisia constituita potrivit cadrului normativ intern, a fost intocmit un raport care clarifica toate aspectele vehiculate in spatiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar si alte aspecte care tin de activitatile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.
Mentionam ca s-a desfasurat o investigatie complexa, minutioasa, cu privire la toate afirmatiile din mass-media din ultima perioada, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare si au raspuns complet tuturor intrebarilor. In concluzia raportului, prezentat intr-o sedinta a Biroului Executiv al SRI, comisia speciala a precizat ca din activitatea domnului Coldea, supusa verificarii, nu au rezultat elemente care sa se constituie in incalcari ale legii sau normelor interne in vigoare. Dupa prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea in functie a domnului general-locotenent Florian Coldea.
In cadrul aceleiasi sedinte, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din functie si punerea la dispozitia si nevoile institutiei, dupa aproape 12 ani de cand exercita aceasta functie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce tin de demnitatea si onoarea militara si de riscul afectarii grave a activitatii institutiei. In acest sens, Directorul SRI a solicitat Presedintelui Romaniei trecerea in rezerva a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atributiile functiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.
SRI isi reafirma determinarea de a indeplini asumat misiunile sale, in parteneriat cu toate institutiile nationale si internationale cu care colaboreaza pentru apararea intereselor de securitate nationala si protejarea cetatenilor romani, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI ramane ferm in ceea ce priveste transparentizarea institutionala si respectarea procedurilor de evaluare si control intern”.