Potrivit meteorologilor, în 8 și 9 ianuarie, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, atât ziua, cât și noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 și -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 și -15 grade.
ANM precizează că vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor și pe parcursul săptămânii viitoare.
De asemenea, meteorologii au prelungit până luni, la ora 04:00, atenționarea Cod galben de viscol pentru 19 județe din estul, centrul și sud-estul țării.
În intervalul menționat, în Moldova, nordul Dobrogei, extremitatea de nord-est a Munteniei, dar și la munte, vor fi perioade în care vântul va mai avea intensificări, cu viteze de 50...60 km/h și, pe arii restrânse 70 km/h, spulberând și troienind zăpada.
Județele aflate sub Cod galben de viscol sunt Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Buzău, Prahova, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Covasna, Brașov, Sibiu și Harghita.
Temporar va mai ninge slab și se va mai putea depune strat de zăpadă peste cel existent, în seara zilei de duminică (08 ianuarie), în Moldova, local în Carpații Meridionali și Orientali, nordul Dobrogei și extremitatea de nord-est a Munteniei, iar în prima jumătate a nopții de duminică spre luni (08/09 ianuarie) în județele din jumătatea de nord a Moldovei și pe crestele montane înalte.
Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse și în regiunile centrale și sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.
În următoarele ore, în funcție de evoluția meteorologică prezentată, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza atenționarea prin restrângerea ariei aflată sub incidența Codului galben, se mai arată în atenţionarea postată pe site-ul ANM.