În jurul orei 08.42, la staţia Piaţa Romană, i s-a făcut rău unei femei în metrou.
Zece minute mai târziu o altă femeie a leșinat într-un vagon de metrou ce tranzita staţia Piaţa Victoriei, iar în jurul orei 09.10 o a treia femeie a acuzat stări de rău, la staţia Piaţa Victoriei, tot într-un vagon. În toate cele trei cazuri a fost vorba despre lipotimii, fiind nevoie de intervenţia echipajelor SMURD.
Circulaţia la metrou a fost oprită pe durata intervenţiei echipajelor de salvare.
"Trei femei au leșinat în trenuri, în stații diferite. În toate cele trei cazuri a fost chemat SMURD-ul și s-a constatat că a fost vorba despre lipotimie. Întârzierile vin în urma faptului că trenul (de metrou — n. r.) nu pleacă până nu se acordă primul ajutor", au explicat, pentru Agerpres, reprezentanții Metrorex.