Ea conține foarte multe greșeli, iar “mașina de tocat” a Facebook-ului nu a ratat nici una. Femeile din cabine stau în spate și sunt mascate de bărbații mai înalți, aflați în față, grupul este mult prea puțin adunat, fotografia nu e suficient de strânsă, reperele unde ar trebui să stea fiecare persoană devin vizibile, unii membrii ai cabinetului nu își țin mâinle cum trebuie – iată numai câteva greșeli care au devenit extrem de vizibile și pe care fotoreporterul Bogdan Stoica le-a taxat (vezi poză).
"Şi pe mine m-a deranjat când am văzut, nu mi-am dat seama de acest lucru atunci când poza a fost făcută. A fost, să spun aşa, regula de protocol de aranjare a ministerelor care le-a dus pe doamne în spate, aşa cum în Parlament, în momentul votului în plen, am fost puţin supărat că doamnele au fost puse în spate şi bărbaţii în faţă. Mi s-a explicat că aceasta este regula de protocol, că ministerele se pun în ordinea alfabetică, sau au fost decise de cei din Parlament să le pună în ordine alfabetică şi atunci întâmplarea a făcut că doamnele au fost puse în spate", a declarat premierul Dacian Cioloş, duminică dimineaţă, într-un interviu la postul public de radio.
Drept urmare, Cioloș a declarat, astăzi, că fotografia va fi refăcută. "Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi miniştrii la şedinţa de Guvern, o să refacem poza şi, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate", a spus el.