Marina americană a lansat o anchetă după ce un grup de marinari a fost reținut și amendat în urma unei încăierări cu paznicii unui club de noapte din Craiova, România, relatează presa internaţională, printre care rt.com şi foxnews.com.
Un grup de șapte marinari, cantonaţi într-o unitate americană din Deveselu, au încercat să părăsească localul unde au băut şi au petrecut fără să plătească consumaţia.
Incidentul a avut loc duminică dimineaţă, după ce marinarii americani au avut o dispută şi s-au încăierat cu bodyguarzii localului, care apoi i-au urmărit.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Mihaela Gird, a confirmat luni că americanii "s-au manifestat zgomotos și s-au luat măsuri pentru calmarea situației", conform AP.
Cinci dintre marinari au fost amendați cu 874 dolari pentru perturbarea ordinii publice. Marina americană a confirmat că toți marinarii au fost eliberați și că a fost lansată o anchetă internă privind incidentul.
Foto: businessinsider.com