Cimitirul vechi al Sinedriului, Beit Shearim, se află, de la la începutul acestei săptămâni, între cele 19 situri din întreaga lume care au fost adăugate pe lista patrimoniului UNESCO.
Aflat în partea de jos a Galileii, acesta este localizat în apropiere de Haifa (la o oră, spre nord, de Tel Aviv), şi a fost cimitirul vechi al Sanhedrinului (Sinedriului - tribunal la vechii evrei, respectiv un consiliu suprem prezidat de Marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea şi delibera asupra chestiunilor publice). Potrivit Agenţiei de ştiri Lăcaşuri Ortodoxe, situl cuprinde o necropolă plină de catacombe din secolul al II-lea după Hristos. Arheologii cred că aici a fost principalul loc de înmormântare din afara Ierusalimului şi a crescut ca importanţă după distrugerea celui de-al doilea Templu şi după revolta evreilor împotriva romanilor. În catacombe există numeroase opere de artă şi inscripţii în greacă, aramaică şi ebraică, cu puternice influenţe romane.