Ministerul Afacerilor Externe informează că cei trei marinari răpiţi la data de 3 martie de pe o navă aflată în largul apelor statului Togo au fost eliberaţi.
Potrivit MAE, cetăţenii români vor fi repatriaţi în zilele următoare, aceştia fiind asistaţi de Ambasada României la Abuja, Nigeria, pentru efectuarea formalităţilor necesare întoarcerii acestora, în siguranţă, în România.
Eliberarea marinarilor a fost posibilă datorită implicării companiei angajatoare şi a demersurilor specifice ale Celulei de Criză a MAE pe lângă autorităţile abilitate.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că, prin intermediul Ambasadei României la Abuja, a monitorizat zilnic cazul şi a menţinut un contact permanent cu toate părţile implicate în derularea procedurilor pentru eliberare. Menţinerea integrităţii fizice şi siguranţei cetăţenilor români şi identificarea mijloacelor necesare rezolvării în bune condiţii a situaţiei de criză au fost principalele preocupări ale autorităţilor române.
"Ministerul Afacerilor Externe adresează mulţumiri tuturor instituţiilor şi autorităţilor străine implicate în demersurile de eliberare a cetăţenilor români", se arată într-o precizare transmisă de MAE marţi seară.
Trei români se numără printre membrii unui echipaj de navă care au dispărut pe 3 martie, în urma unui incident care a avut loc în apele teritoriale ale statului Togo, informa Ministerul Afacerilor Externe la acea dată.
"Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Abuja, are în atenţie evenimentele legate de incidentul produs în apele teritoriale ale statului Togo la data de 3 martie, în care a fost implicată o navă sub pavilion maltez. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate", arăta Ministerul de Externe.
Ulterior, a fost confirmat faptul că printre membrii echipajului dispăruţi se află trei cetăţeni români.
"Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, a fost activată celula de criză a MAE. Celula de criză a MAE, prin Ambasada României la Abuja, monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale, cu proprietarul navei, precum şi cu autorităţile române cu competenţe în domeniu", sublinia MAE.