"Persoana vătămată a venit și a cerut în sală pentru cei trei. (...) Am ieșit din sală șocată că mi-a cerut persoana vătămată asta — arestul la domiciliu pentru cei trei care au recunoscut. S-a opus cu privire la cei patru care nu au recunoscut și mi-a cerut pentru cei trei. (...) Nu eram obligată, dar nu mai puteam motiva o respingere. Era de cinci luni", a spus judecătoarea, care a mărturisit că a ajuns să-și reproșeze că a declarat ședință nepublică, însă a precizat că a luat această decizie pentru a o proteja pe fată.
"Dacă nu era ședință nepublică, ziariștii ar fi putut să afle aspecte relevante din dosar, pentru că dosarul a fost greșit ales pentru lupta împotriva abuzurilor sexuale. Adică greșit — nu e cel mai reprezentativ și în niciun caz eu nu sunt apărătoarea unor inculpați. Am dat pedepse mari la viol. Am avut pedepse cu 12 ani și șase luni . Eu voiam doar să aflu adevărul acolo", a afirmat judecătoarea Georgiana Moldovan, potrivit Agerpres.
Declarațiile au fost făcute în contextul discutării în ședința plenului CSM de marți a cererii de apărare a reputației profesionale a judecătoarei Georgina Moldovan de la Judecătoria Vaslui.
"S-a afirmat în presă că soțul meu ar fi rudă, consătean cu cineva din dosar. Soțul meu este din Brăila și a venit prin căsătorie în Vaslui. (S-a spus — n.r.) că detașarea mea la Școala Națională de Grefieri (SNG) a avut la bază o recompensă pentru acest dosar. Or, detașarea a avut la bază un concurs care se desfășurase cu trei luni înainte. (...) S-a mai spus că a existat o conivență ca și cum acolo poliția, parchetul și judecătorii, toți, am fi discutat să favorizăm pe inculpați. S-au demontat toate aceste afirmații, dar imaginea publică și reputația mea a fost afectată și din cauza obligației de rezervă nu am avut niciodată posibilitatea de a mă apăra", a spus judecătoarea.
Georgina Moldovan a precizat că a formulat această cerere "într-un moment de criză" pentru ea și consideră că trebuie admisă pentru a atenua și ultima rămășiță a memoriei colective în opinia publică, chiar dacă în ultimul timp au încetat toate acuzele.
La jumătatea lunii septembrie, magistrații de la Curtea de Apel Iași au menținut măsura arestului preventiv pentru cei șapte tineri din comuna vasluiană Văleni acuzați de viol și privare de libertate. Pe 17 august, Judecătoria Vaslui a anunțat prima sentință în acest dosar, toți cei șapte tineri fiind condamnați la închisoare cu executare pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, acestora le-au fost interzise unele drepturi civile pe o durată de doi ani.
Pedepsele celor șapte variază între 5 ani și 8 luni și 8 ani și 4 luni de închisoare. Potrivit sentinței, Burada Silviu, cel care a luat-o în mașină pe victimă, a primit cea mai mare pedeapsă — în total 8 ani și 4 luni închisoare, iar pentru Avădanei Silviu, Paul Andrei Burlacu și Petrică Ionuț Bolboceanu instanța a decis efectuarea a 7 ani de închisoare. Ionuț Boicu, Alin Rotaru și Ioan Șurleac, cei trei tineri care au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată, au fost condamnați la 5 ani și opt luni închisoare cu executare.