Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
"La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive față de primarul Cherecheș și s-a motivat pe existența unui pericol pentru ordinea publică. Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară și am cerut control judiciar. Noi susținem că, în raport de probele existente, nu s-a reușit să se dovedească flagrantul, colegul meu susținând că este o provocare, ținând cont de faptul că banii au fost înseriați cu o zi înainte", a menționat Tiberiu Ban.
La ieșirea din sala de judecată, Cătălin Cherecheș a spus că are încredere în instanță și în perioada aceasta. El a adăugat: "Altul, mult mai important ca noi, a fost răstignit pe Cruce". Cherecheș a fost reținut marți seară sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Cerecheș: Presa minte! Sunt cât se poate de liber!
Îmi cer scuze pentru calitatea imaginilor video, dar este pentru prima dată în viața mea când am fost nevoit să mă filmez pe mine, pentru a demonstra că sunt cât se poate de liber, în pofida minciunilor promovate de anumite entități media care mă dau reținut ba pentru 24 de ore, ba pentru 29 de zile... În acest moment sunt în biroul meu de la primărie și stau de bunăvoie la dispoziția celor care își fac doar datoria. Orice nelămurire există, o lămurim. Îi rog pe toți cei care mă cunosc și știu cine sunt, să nu creadă toate minciunile lansate de unii din dorința de a mă vedea în genunchi. Mie îmi place să stau cu fruntea sus și la fel voi sta și în continuare! Pentru băimăreni și pentru Baia Mare!